Profesia de
medic obstretician-ginecolog, după părerea multora dintre noi, este
una divină deoarece medicul devine părtaşul unei taine de creaţie
în fața unei noi vieţi. El are privilegiul dumnezeiesc să fie
primul care vede strălucirea ochilor unei mame care îşi
îmbrăţişează copilul şi îi dăruieşte primul sărut. Medicul
obstretician-ginecolog este primul care ascultă ţipătul de bun
venit al copilului în această lume. Tot tot el are misiunea și
puterea să diminueze suferinţa multor femei, în momente grele,
când afecțiunile de sănătate specifice le pot afecta definitiv
viața. Iată de ce, doar o persoană care are har spiritual, pentru
care profesia înseamnă totul şi are doar dorinţa de a face bine
se poate numi medic adevărat.
Un asemenea
medic aţi fost dumneavoastră, domnule doctor MATEI IOAN (1912-1998) de la Spitalul nostru din Deta. Deşi puteaţi alege o
carieră administrativo-politică strălucitoare, aţi ales calea mai
puţin uşoară căreia de fapt îi eraţi predestinat şi nu o zi,
săptămână sau o lună, ci aproape jumătate de secol ca localnic,
aţi fost prezent indiferent de ora din zi sau noapte, fără a ţine
cont de dumneavoastră, ori de câte ori a fost nevoie să alinaţi
boala sau să aduceţi pe lume copiii femeilor din Deta sau din orice
colţ al țării ar fi venit.
În nenumărate rânduri aţi dat cea mai frumoasă veste pe care o poate trăi o femeie în viaţa ei spunându-i ca va deveni mamă. Ați oferit îngrijire medicală şi sufletească pentru mii de mame pe perioada aşteptării micilor suflețele și ați fost alături de ele din momentul împlinirii miracolului şi până la pregătirea bebelușilor pentru plecarea acasă. Pentru dumneavoastră, medicina s-a transformat cu adevărat într-o artă deoarece ați știut să vă apropiaţi de sufletul oamenilor, iar vindecându-le sufletele aţi vindecat de fapt jumătate din boala şi durerea lor. Dumnezeu nu s-a oprit aici pentru dumneavoastră ci v-a înzestrat și cu harul de a învăţa noi generaţii de tineri care au dorit să urmeze calea nobilă a medicinei. Cu dăruirea insuflată de dumneavoastră, mulți tineri au devenit buni medici, asistenţi, farmacişti şi chiar profesori. Primul medic care l-aţi oferit acestei lumi a fost propriul dumneavoastră fiu, Radu, care cu aceeaşi dăruire a avut grijă de „gencenii nostri”.
În
aceste zile de 1 şi 8 noiembrie, în drumul către îngerii care au
plecat de lângă noi, să ne oprim şi la domnul doctor, să îi
lăsăm un trandafir sau o candelă pentru a ne arăta stima pentru
dăruirea şi nobleţea lui și spunându-i doar atât: „VĂ
MULŢUMIM DIN SUFLET DOMNULE DOCTOR CĂ AŢI FĂCUT PARTE DIN VIAŢA
NOASTRA.” (Endre
Libus)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.