Condiţii bune în grădiniţele din Deta


Grădiniţele din Deta funcţionează cu bani de la bugetul Primăriei Deta şi cu ajutorul donaţiilor părinţilor

Grădiniţa cu program prelungit Deta funcţionează din anul 1976, într-o zonă liniştită a oraşului, pe strada Ştefan cel Mare nr.4. Ulterior, acestei instituţii i s-au arondat încă două grădiniţe, respectiv Grădiniţa cu program normal Deta şi Grădiniţa cu program normal Opatiţa. În momentul de faţă, copiii sunt îngrijiţi de către 19 educatoare şi încă 8 persoane care se ocupă de întreţinere. Cei peste 220 de micuţi sunt repartizaţi în 11 grupe, cu program prelungit sau normal, în funcţie de situaţia şi serviciul părinţilor. Deşi copii provin din medii sociale diferite, cu educaţie şi valori diferite, educatoarele nu fac nici un fel de discriminare şi le oferă tot ce este mai bun. “Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor, şanse egale de integrare în clasa întâi. Educaţia pe care noi le-o oferim în grădiniţe, este la cele mai ridicate standarde. Practic, noi, educatoarele, pe perioada în care copilul este la grădiniţă, înlocuim ambii părinţi. Sub îngrijirea noastră nu li se poate întâmpla nici un rău copiilor. Ca director al grădiniţei, pot spune că personalul lucrează ca o echipă, iar acest lucru se observă chiar de la intrarea în instituţie. Împreună dovedim responsabilitate, colegialitate, sprijin şi respect reciproc. Astfel oferim copiilor o educaţie de calitate” ne-a spus doamna directoare Taran Mariana. Dincolo de dedicaţia educatoarelor, grădiniţele au nevoie de fonduri, bani care vin de la bugetul de stat şi de la bugetul local al Primăriei Oraşului Deta. Cu sprijinul conducerii Primăriei Oraşului Deta, s-a reabilitat total Grădiniţa P.N. Deta, s-a reabilitat instalaţia electrică la Grădiniţa P.P. Deta, s-a introdus tâmplărie din PVC cu geam termopan la ambele unităţi şi s-a creat un parc de joacă cu aparatură modernă la Grădiniţa P.P. Deta, chiar în curtea unităţii. “Atunci când vorbim de investiţii în grădiniţe, nu aş vrea să uităm de contribuţia părinţilor. În măsura în care s-a putut, uneori cu mari sacrificii, părinţii au făcut sponsorizări şi donaţii ca să putem achizitiona diferite obiecte şi aparatură electrică. Le multumesc tuturor părinţilor şi deopotrivă administraţiei locale” a continuat doamna directoare Taran Mariana.

Bani pentru terenul de fotbal din Opatiţa

Primăria Deta a obţinut banii necesari începerii lucrărilor pentru baza sportivă de la Opatiţa

Aproape un an de zile Primăria Deta a făcut eforturi repetate pentru a obţine fondurile de care avea nevoie pentru demararea lucrărilor în proiectul “Bază sportivă în localitatea Opatiţa”. Insistenţele primăriei nu au fost în zadar, astfel că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1307/2009, oraşului Deta i s-au atribuit 150 mii lei pentru începerea lucrărilor la terenul de fotbal. Meritele finanţării obţinute aparţin angajaţilor Serviciului de dezvoltare economică şi pentru implementarea proiectelor cu finanţare internaţională, din cadrul Primăriei Deta. Valoarea proiectului este de 625 mii lei, din care Consiliul Local Deta acoperă 184 mii lei, restul banilor provenind din fonduri nerambursabile care însumează 441 mii lei. În momentul de faţă, Primăria se află în faza de licitare a adaptării proiectului tehnic la specificul local, urmând ca până la sfârşitul acestui an să demareze lucrările de construire a unei baze sportive de tip I care va cuprinde un teren de fotbal omologabil, pistă pentru sărituri în lungime, tribune şi vestiare, garduri de împrejmuire şi acces din DC172 cu parcare pentru autovehicule. Ioan Iovan.

EDITORIAL PETRU ROMAN

Copiii merită orice efort
Datorită eforturile depuse în acest an am reuşit să le oferim copiilor din oraşul nostru care merg la grădiniţă, condiţii decente şi civilizate. Din banii bugetului local am refăcut instalaţia electrică de la Grădiniţa cu program normal şi am înlocuit geamurile de la clădire. Din aceleaşi fonduri am reabilitat curtea în care se joacă şi copiii de la Grădiniţa cu program prelungit. Aceste eforturi au fost făcute într-o perioadă grea pentru toată lumea şi de aceea rezultatul este mult mai valoros. Ne-am gândit în primul rând la copii atunci când am început aceste lucrări pentru că nici un efort nu este prea mare pentru ca micuţii noştri să poată învaţa în condiţii civilizate. În paralel, nu am uitat nici de şcoli. În ultimii ani am alocat şcolilor sume importante şi rezultatul se poate vedea astăzi. Evident nu ne vom opri aici. Investiţiile în obiectivele de invăţământ vor continua şi în anii următori. Avem nevoie însă şi de ajutorul părinţilor. Este necesară o implicare a părinţilor care ne pot ajuta nu neapărat cu bani cât cu înţelegere şi bunăvoinţă. Toate aceste eforturi sunt necesare pentru că nu peste mult timp, micuţii care astăzi se aşează cuminţi în băncile şcolii sau se joacă veseli în curtea grădiniţei, vor ajunge să conducă acest oraş şi ne vor întoarce sprijinul pe care astăzi îl primesc de la noi.

ÎN HADBALUL ŞCOLAR ÎNCEP SĂ APARĂ REZULTATELE

În 17 octombrie, la Făget, s-a organizat „CUPA PRIETENIA TRAIAN VUIA FĂGET”, ediţia a III-a, la handbal feminin, categoria şcoli generale. Au participat echipe de la Liceul Traian Vuia Făget, Liceul Recaş, Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara şi Grupul Şcolar „ Sf. Nicolae” Deta. Locul I a fost ocupat de echipa din Deta cu trei victorii, iar Eleva Ulmeanu Cosmina a fost declarată „CEL MAI TEHNIC JUCĂTOR”. Turneul a fost foarte bine organizat . Au fost acordate premii, medalii şi diplome. Ca semn de prietenie, la sfârşitul competiţiei , organizatorii au oferit o masă comună tuturor participanţilor. Deplasarea echipei şcolii noastre s-a realizat cu sprijinul părinţilor Băduceanu, Rujan şi a profesorului Szabo Francisc care au asigurat transportul elevelor cu maşinile personale. Le mulţumesc şi pe această cale. Prof. Szabo Francisc. Foto Ferry Szabo.

Vă salut prieteneşte! Astăzi despre

Complicaţiile crizei hipertensive
În numărul trecut am avut în vedere criza hipertensivă lipsită de complicaţii, iar acum vă supun atenţiei situaţiile grave în care putem ajunge în urma creşterii tensiunii peste valorile normale. Deşi majoritatea persoanelor nu acordă importanţă hipertensiunii, aceasta poate genera complicaţii dramatice. Printre cele mai frecvente complicaţii se numără accidentul vascular cerebral sau paraliza şi encefalopatia hipertensivă, descrisă de cei din jur ca starea în care bolnavul nu mai ştie de el, vorbeşte aiurea şi nu mai cunoaşte pe nimeni.

Semnele complicaţiilor
În cazul accidentului vascular cerebral se observă o asimetria a feţei, bolnavului parcă i se strâmbă gură, simte amorţeli într-o mână sau un picior de aceeaşi parte a corpului, poate cădea din picioare sau nu mai poate mişca o mână sau un picior. De asemenea, este posibil ca bolnavul să îşi piardă cunoştinţa, să se simtă dezorientat (nu mai ştie unde şi în ce data se află) şi să experimenteze tulburări de vorbire (nu mai poate vorbi bine, nu pronunţă bine cuvintele sau nu mai găseşte cuvintele exacte pentru ce vrea să spună). În ceea ce priveşte encefalopatia hipertensivă, cea de-a doua cea mai frecventă complicaţie dată de criza hipertensivă, simptomele generale de dureri de cap şi greţuri, apar cu o intensitate mai mare şi sunt însoţite de tulburări de vorbire şi dezorientare. Cel mai des, crizele hipertensive grave se ivesc într-o situaţie de stres extrem. Cât mai repede după apariţia semnelor, bolnavul va fi aşezat în repaus absolut, în pat, într-o poziţie confortabilă, sprijinit cu trunchiul ridicat pe jumătate. Dacă este cazul se deschide fereastra, se relaxează cravata şi cureaua, menţinând bărbia în sus şi capul uşor dat pe spate, în special dacă bolnavul nu respiră bine. Nu se va administra absolut nici un medicament, aliment sau băutură bolnavului inconştient. Dr. Cobzariu Iosif Florin (Dr. CIF).

Dacă aţi alertat 112, la telefon, precizaţi:
Adresa bolnavului (dacă ştie unde să meargă, orice sistem medical de urgenţă bine organizat, pleacă imediat la caz, restul informaţiilor primindu-le pe parcurs);

Descrierea cazului: dacă bolnavul se ştie sau nu cu hipertensiune, cauza bănuită a creşterii tensiunii, semnele care au apărut şi au alertat bolnavul sau familia;

Dacă a fost alertat medicul de familie

Datele personale ale celui care telefonează şi numărul de telefon.

Stop victimelor în trafic

Alcoolul la volan şi nerespectarea regulilor de circulaţie pot transforma orice şofer într-un criminal


Poliţia oraşului Deta veghează în permanenţă ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, însă este esenţial, ca noi, locuitorii oraşului, fie din postură de şoferi sau de pietoni să respectăm regulile stabilite de lege. Proverbul „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate” încurajează acte nepotrivite de fals curaj, a căror consecinţe pot duce la pierderea de vieţi omeneşti. „Alcoolul încetineşte activitatea creierului atât de mult încât nu mai suntem capabili să ne concentrăm la condus. O concentraţie de 0,1-0,15% alcool în sânge afectează vederea, auzul şi deprinderile motorii. La 0,2% poţi spune că un om e beat, observând că îi este greu să vorbească şi să se deplaseze. În România pur şi simplu nu e permis să consumi deloc băuturi alcoolice atunci când eşti la volan. O valoare peste 0,8 g alcool la litrul de sânge te aruncă în categoria infractorilor cu o pedeapsă între 1 pâna la 5 ani” spune Viorel Goloşie, comandatul Poliţiei oraşului Deta. Apelul de urgenţă, prin care găsiţi mereu Poliţia la datorie, este 112 –Apel de urgenţă, sau 0256.390.803 – Poliţia oraşului Deta – Ofiţer de serviciu.

Apă curată pe Birdeanca

Construirea barajului la Birda fereşte Deta de efectele poluării

Ani de zile, pârâul Birdeanca a fost principala sursă de poluare a oraşului datorită apei pline de dejecţii de la fostul complex Birda. De-a lungul timpului, dejecţiile si murdăria s-au depus în albie, iar aspectul apei şi mirosul greu pe care îl emana, constituiau nu doar doar o sursa de disconfort pentru cetăţeni, ci chiar o potenţială sursă de îmbolnăviri. La insistenţele Primăriei Deta, autoritătile judeţene au inţeles gravitatea situaţiei, motiv pentru care, chiar în vreme de criză financiară, au alocat bani pentru un baraj la Birda si pentru decolmatarea albiei pârâului Birdeanca pe toată lungimea sa. Poluarea este acum de domeniul trecutului, debitul apei este crescut, iar apa pârâului este curată. A.L.

IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE

Până în data de 30.10.2009, un procent de 67% persoane fizice şi 68% persoane juridice au plătit impozitele şi taxele locale. Până la sfârşitul anului, Primăria doreşte să recupereze un procent cât mai mare din banii necesari pentru bugetul local. Pe această cale toţi cetăţenii care nu şi-au achitat impozitele şi taxele pe anul 2009 sunt rugaţi să se prezinte la casieria Compartimentului impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei Deta, în vederea achitării acestora. Impozitele şi taxele se plătesc anual, în două rate egale, până la data de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, în caz contrar se percep majorări de 0,1%/zi. Kristina Vastag.

Peste 100.000 de euro câştigaţi de Primăria Deta pentru cooperarea transfrontalieră Deta - Bordany


În ultima lună, Serviciul de dezvoltare economică şi pentru implementarea proiectelor cu finanţare internaţională, din cadrul primăriei, s-a concentrat pe începerea proiectului "Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany", proiect în valoare totală de 108.590 euro, finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră HU-RO 2007-2013

Proiectul "Şezători cu tradiţii şi noutăţi la Deta şi Bordany" a început în data de 15 septembrie şi până în prezent au fost derulate trei activităţi, două în Ungaria şi una în România. În data de 29 octombrie a avut loc la Deta lansarea oficială a activităţilor, eveniment la care au fost invitaţi să participe partenerii din România şi Ungaria. Au participat reprezentanţi ai Primăriei Bordany, reprezentanţi ai Casei de Cultură din Bordany şi reprezentanţi ai sectorului nonguvernamental, în calitate de parteneri asociaţi. De partea română au participat reprezentanţi ai Primăriei Deta, în calitate de lideri de proiect, precum şi reprezentanţi ai Grupului Şcolar Sfantu Nicolae Deta, ai Asociaţiei Timiş - Torontal şi ai Casei de Cultură a oraşului Deta în calitate de parteneri asociaţi. În total, peste 100 de persoane au umplut până la refuz Sala de şedinţe a Consiliului Local Deta, locul unde a fost lansat oficial proiectul. Respectând principiul reciprocităţii, în data de 6 noiembrie aceeaşi activitate de lansare a proiectului s-a desfăşurat de această dată la Bordany, în Ungaria, unde într-o sală plină au răsunat din nou acordurile imnurilor României, Ungariei şi al Uniunii Europene. Ambele evenimente de lansare a proiectului s-au derulat într-o atmosferă de prietenie, participanţii de ambele parţi având ocazia să se reîntâlnească şi să îşi amintească despre activităţile derulate pe parcursul celor peste 15 ani de colaborare între cele două localităţi. Importanţa bunei cooperări între Deta si Bordany, precum şi posibilităţile de dezvoltare, au fost subliniate de cei doi primari, Petru Roman şi Ferenc Balogh, în discursurile lor. Următoarea activitate are în vedere obiceiurile de advent şi este programată în perioada 27-29 noiembrie, la Bordany, unde vor fi asteptaţi să participe 50 de elevi si profesori. Ioan Iovan.

Anterior evenimentului de lansare al proiectului s-a derulat activitatea “tradiţii culinare” la Bordany, unde au participat trei echipe de bucătari din oraşul Deta, iar o delegaţie de 20 de persoane din cadrul administraţiei locale, au luat parte la un schimb de experienţă cu administraţia din Bordany.

Şcolile din Deta ferite de gripa porcină

În oraşul nostru, gripa nouă este ţinută departe de copii, prin prevenţie, atenţie sporită şi informare

Chiar înainte de începutul anului şcolar, directorul Grupului Şcolar "Sfantu Nicolae" Deta şi cadrele didactice au stabilit în cadrul consiliului profesoral ca fiecare diriginte de clasă să aibe o întâlnire cu părinţii în care să le explice modalităţile de prevenţie şi consecinţele grave pe care aceast virus le poate avea asupra copiilor. Mai mult decât atât, la nivel de şcoală, s-a înfiinţat o comisie de profesori, pregătiţi să acţioneze în cazul în care apare un caz de gripă nouă. “În fiecare dimineaţă, profesorii care ţin prima oră, întreabă şi verifică elevii dacă au orice simptom de gripă. Suntem extrem de precauţi”, spune Ion Jinaru, directorul Grupului Şcolar “Sfântu Nicolae”. “În ultimele două săptămâni, în urma triajului epidemiologic zilnic, am trimis în jur de 50 de copii la medic deoarece prezentau simptome de gripă. Din fericire a fost vorba doar de răceală obişnuită, nu avem nici un caz de gripă porcină. Copiii s-au reîntors la şcoală” continuă directorul şcolii.
Cadrele didactice sunt pregătite şi lucrează în echipă pentru a preveni eventualele cazuri de îmbolnăvire. Şcoala dispune de pastile speciale de dezinfectare şi cunoaşte procedura ulterioară de contactare a instituţiilor abilitate care trebuie să cureţe şcoala, însă până în momentul de faţă nu s-au impus astfel de măsuri, neavând nici un elev bolnav de gripă porcină. Personalul şcolii este mai atent ca niciodată la curăţenie, copiii având la dispoziţie, în orice moment, apă curentă şi săpun.
“În ceea ce priveşte rolul părinţilor, aceştia trebuie să fie atenţi la cel mai mic semn de gripă. Supravegherea este esenţială. În cazul în care elevul se arată slăbit, se simte rău şi are simptome de răceală, trebuie dus de urgenţă la medicul de familie, contactată şcoala şi izolat până se stabileşte despre ce fel de gripă este vorba. Este important ca părinţii să fie în legătură cu şcoala, căci în cazul unei îmbolnăviri cu gripă nouă, trebuie izolaţi la rândul lor, copiii şi profesorii care au intrat în legătură cu elevul bolnav ” completează Ion Jinaru, directorul Grupului Şcolar “Sfântu Nicolae”. La recomandarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, şcoala va evita expunerea elevilor la grupuri mari de persoane, urmând ca în câteva zile să se hotărască dacă elevii vor mai susţine spectacolul de 1 decembrie şi vizita de lucru la Bordany. Precauţi cu sănătatea copiilor, profesorii se gândesc că ar fi mai bine să se anuleze evenimentele cu mult public.

Simptomele gripei porcine
Simptomele infecţiei cu gripă porcină la oameni sunt similare cu simptomele gripei sezoniere. Principalele semne ale îmbolnăvirii sunt:
Febră (peste 38ºC)
Oboseală
Inapetenţă
Tuse, durere în gât.
Unele persoane infectate cu gripă porcină au prezentat stări de voma si diaree.

Supravegherea copiilor după orele de curs

Din luna noiembrie, în Deta, funcţionează un centru C.R.E.D

Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare (C.R.E.D.) vine în sprijinul părinţilor care lucrează şi ai căror copii, după orele de curs, nu sunt supravegheaţi. Pentru început sunt vizaţi elevii din primele două clase primare. Activităţile centrului C.R.E.D se vor desfăşura în incinta Grădiniţei cu program prelungit Deta şi vor avea ca scop oferirea de servicii de formare, informare, consiliere, activităţi integrate de educaţie, îngrijire şi protecţie a copiilor implicaţi. Personalul care îngrijeşte copii este special instruit şi format pentru aceast tip de activitate. Centrul C.R.E.D. funcţionează în parteneriat cu Primăria oraşului Deta şi este un proiect la nivel naţional, ca parte a Programului de Reformă a Educaţiei Timpurii, dezvoltate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Activitatea centrului începe în luna noiembrie, într-un spaţiu amenajat şi va furniza servicii de servire a mesei pentru copiii înscrişi, supravegherea întocmirii lecţiilor pentru acasă, gustarea şi plecarea acasă la oră 5 după-amiază. Mariana Ţăran.

ANUNŢ

În data de 19 noiembrie a.c. va avea loc pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) licitaţia pentru executarea lucrărilor la proiectul "Bază sportivă în localitatea Opatiţa"(SEAP/Publicaţii licitaţie/Invitaţie de participare nr.234.648/12.11.2009)

ANUNŢ

În data de 23 noiembrie a.c. va avea loc pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) licitaţia pentru construirea în oraşul Deta a celor 64 de apartamente ANL.(SEAP/Publicaţii licitaţii/Anunţ participare licitaţii publice nr.89599 din 27.10.2009)

Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi

MIHUŢA RAUL-OVIDIU şi PALIMARIU CORINA căsătoriţi la data de 19.09.2009.
TOMEI VASILE şi GOLUB CORINA-RADOICA căsătoriţi la data de 24.09.2009.
MIHALACHE ILIE şi MUTU GAROFIŢA-IONELA căsătoriţi la data de 24.09.2009.
PUTNIC OVIDIU-FLORIN şi AGOSTON FILOFTEIA-CECILIA căsătoriţi la data de 5.11.2009.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

SĂMÎNŢĂ IOAN, 71 de ani, decedat la data de 13.09.2009.
CSIKOS ALEXANDRU, 56 de ani, decedat la data de 14.09.2009.
ANDRIŢOIU-LACZKO PAVEL-ŞTEFAN 72 de ani, decedat la data de 15.09.2009.
NUICĂ ZVEZDANA 58 de ani, decedată la data de 25.09.2009.
IACOMI MARIA, 83 de ani, decedată la data de 25.09.2009.
SCHMIDT FRANCISC, 72 de ani, decedat la data de 29.09.2009.
MOISĂ GHIZELA, 78 de ani, decedată la data de 3.10.2009.
VIŢELAR PETRU, 71 de ani, decedat la data de 20.10.2009.
COVACI MARTA, 76 de ani, decedată la data de 22.10.2009.
BALAZS IOSIF, 47 de ani, decedat la data de 26.10.2009.
RONCOV PETRU, 73 de ani, decedat la data de 27.10.2009.
POP CRĂCIUN, 82 de ani, decedat la data de 27.10.2009.
DUDAŞ ELENA-ELISABETA, 73 de ani, decedată la data de 28.10.2009.

Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

PRIMĂRIA DETA LUCREAZĂ PENTRU DUMNEAVOASTRĂ

Activitatea funcţionarilor publici şi a personalului contractual la Primăria oraşului Deta se desfăşoară în cadrul serviciilor, birourilor şi a compartimentelor. Toate aceste structuri sunt menite să funcţioneze în slujba dumnevoastră şi pentru o administrare eficientă a resurselor oraşului.

Compartimentul Fond locativ
Gestionează şi răspunde de fondul locativ al oraşului. Pentru aceasta are următoarele obiective:
* întocmeşte contractele de închiriere pentru spaţiul locativ cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie al oraşului;
* emite facturile pentru încasarea chiriei;
* ţine evidenţa contabilă a spaţiului locativ al oraşului;
* urmăreşte încasarea regulată a chiriei;
* asigură gospodărirea, repararea şi întreţinerea fondului locativ al oraşului prin întocmirea unui plan anual de reparaţii în funcţie de urgenţa acestora;
Compartimentul Control comercial şi transport local
Reprezintă organul de lucru al primarului pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul comerţului, având următoarele sarcini:
* asigură libertatea comerţului şi a concurenţei loiale şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii;
* controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul organelor de specialitate;
* constată contravenţiile din activitatea comercială şi aplică sancţiunile prevăzute de lege;
* asigură respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor;
* eliberează, conform legislaţiei, autorizaţii comerciale, de transport.