680 de ani de la atestarea documentară a localităţii Opatiţa

După o săptămână de la inaugurarea Casei Naţionale din Opatiţa, în a doua zi de Paşte, odată cu hramul Bisericii ortodoxe române din localitate, Primăria oraşului Deta în colaborare cu Casa de cultură orăşenească Deta, s-au gândit să ofere locuitorilor din Opatiţa dar şi celor din alte localităţi învecinate ceva nou, ceva realizat din tot sufletul pentru cei prezenţi. Placa comemorativă aşezată pe faţada Şcolii cu clasele I-IV Opatiţa va sta martoră la ceea ce am sărbătorit anul acesta. Cu această ocazie a fost organizată tradiţionala „Rugă a satului bănăţan” într-un cadru festiv de sărbătoare pe platoul Casei Naţionale din Opatiţa. Toţi cei prezenţi, s-au putut distra în compania soliştilor de muzică populară Vasile Conea şi Laura Liţă alături de formaţia condusă de violonistul Cristi Bălteanu, membru al Ansamblului profesionist „Banatul” din Timişoara. Sărbătoarea a început după amiază la orele 17.00. şi s-a încheiat dimineaţa la orele 4.00. (Ovidiu Ivancea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.