Casa de Cultura din Deta isi imbogateste palmaresul de participari internationale

Desi vara aduce celor mai multi dintre noi un binemeritat concediu, formatia de dansuri populare romanesti a Casei de cultura orasenesti Deta a refuzat vacanta, alegand sa se pregateasca intens pentru evenimentele importante din toamna acestui an. Chiar in luna septembrie, dansatorii talentati din orasul nostru au participat la Festivalul international de folclor ,”Busuiocul Remetean”, eveniment ajuns deja la cea de-a IV-a editie. Dupa traditionala parada a portului popular, in aplauzele publicului, formatia noastra a prezentat doua suite de dansuri specifice zonei de campie a Banatului, o suita din zona de munte si o suita de dansuri specifice zonei Oravita. Alaturi de sapte formatii prezente, Formatia de dansuri populare a Casei de cultura orasenesti Deta s-a facut remarcata, reprezentandu-ne orasul cu cinste si onoare.
Dragostea dansatorilor nostri pentru traditia romaneasca a fost pusa inca o data la incercare in cadrul unui alt eveniment deosebit la care formatia a participat pentru a sasea oara. Pe scena festivalului international al tobosarilor „DAJE SE NA ZNANJE”  din comuna Coka, Serbia, formatia noastra a covins publicul de peste granita ca romanii nu si-au pierdut nici portul nici traditiile. La invitatia speciala a organizatorilor, Casa de cultura oraseneasca Deta, a participat doua zile la festival, ocazie cu care membrii formatiei de dansuri populare romanesti au urmarit cu sufletul la gura concursurile gastronomice specifice: specialitati din carne de oaie, cel  mai bun si cel mai mare dobos. In ultima zi organizatorii au prevazut o prezentare a fiecarui tobosar, context in care Hausler Dorian Cozma, membru al Formatiei de dansuri populare romanesti a atras atentia publicului cu talentul sau si a obtinut aprecierea neconditionata a celor prezenti la eveniment.  Ovidiu Ivancea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.