HRISTOS A-NVIAT!
„Căci dragostea
Lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru
toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc,
să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat
pentru ei.
Căci, dacă este
cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate
lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care
ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;” (
2 Corinteni 5: 14,15,17,18).
Domnul Isus a
fost răstignit pe dealul Golgota. Toată răutatea omenească s-a arătat în
întregime la cruce. Golgota ne aduce aminte că acolo s-a arătat cea mai grozavă
ură din partea omului, dar şi cea mai mare iubire din partea Lui Dumnezeu. Pe
când omul, cu ura lui nesăbuită, îşi adunase toate puterile pentru a ţintui pe cruce
pe singurul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, Dumnezeu, prin această
jertfă, a pregătit pentru om mijlocul de scăpare şi iertare de păcate.
Pentru a putea duce
la îndeplinire voia Lui Dumnezeu, Domnul Isus a luat un chip de rob. Dar în
acceptarea înjosirii sale, Domnul a coborât atât de mult, încât a devenit
ascultător până la moarte de cruce.
Cine înţelege
dragostea Lui Dumnezeu, care s-a descoperit astfel la Golgota? Cine înţelege
dragostea Lui Dumnezeu, care a lăsat să treacă ocara omului asupra Sa?
Da, pe cruce s-a
arătat o dragoste „tare ca moartea”. Preţuirea şi lauda dragostei Lui este
privilegiul celor care şi-au recunoscut vinovăţia. Ei ştiu că păcatele lor au
pricinuit suferinţele Domnului. Aceasta îi determină să se plece în adorare în
faţa Lui.
Dar, la cruce nu
s-a sfârşit totul. După răstignire Domnul Isus a fost pus într-un mormânt, iar
a treia zi a înviat „după Scripturi”.
Toţi cei care cred
în El nu vor mai muri niciodată ci vor trece din moarte la viaţă.
Cel care şi-a
dat viaţa pentru noi, a înviat dintre cei morţi şi are puterea să mântuiască pe
cei păcătoşi, să vă binecuvinteze viaţa şi familia şi să-şi reverse dragostea
Lui peste voi.
Biserica
Creştină Baptistă „BERACA” din Deta vă doreşte ca la aceste sărbători să-l
sărbătoriţi pe Acela care ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.