Ora Pământului la Deta




Ora Pământului este un eveniment care doreşte să atragă atenţia asupra consumului excesiv de energie şi a pericolului pe care îl reprezintă pentru mediu şi pentru climă acţiunile oamenilor.

Milioane de oameni din diferite colțuri ale lumii au petrecut cel puţin 60 de minute pe întuneric în data de 23 martie 2013 , între orele 20,30 -21,30. Din Sydney şi până în New York, aproximativ şapte mii de localităţi din peste 150 de ţări au stins luminile pentru o oră. Evenimentul nu a fost uitat nici în Deta.

La apelul asociației TEAM 4 LIFE, o organizație care susține acest eveniment încă din anul 2009, au răspuns peste 250 de locuitori ai orașului, care au stins luminile în locuințele proprii și au ieșit în parcarea din fața Complexului pentru a sărbători evenimentul. Timp de o oră, cerul a fost luminat de cele 200 de lampioane lansate de participanți, chiar dacă această misiune a fost uneori îngreunată de vântul care a suflat. Poate că totul ar fi fost mai spectaculos dacă și orașul nostru, între orele 20,30-21,30,  ar fi rămas în beznă… Cu toate acestea suntem mândri că și la Deta s-a marcat momentul.

Faptul că, din an în an numărul celor care susțin și participă la eveniment este în continuă creștere, ne dă certitudinea că sloganul ”Schimbarea suntem noi!” nu mai reprezintă doar un slogan. Este un angajament pentru un comportament mai responsabil care nu trebuie să fie valabil doar o oră sau o zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi, pentru că o schimbare reală și durabilă începe cu fiecare dintre noi. Așadar, schimbarea suntem noi! Fiecare: eu, tu, noi împreună!

Această acțiune face parte dintr-un program mai vast de educare a tinerilor pentru un comportament  ”verde” și ”prietenos” față de mediul înconjurător care este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune. Acest comunicat reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține. (Tanko Mariapreședinte Team 4 Life)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.