Elevii din Deta au sărbătorit Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza


Într-o zi geroasă de 22 ianuarie 2016, elevii de la Liceul Tehnologic "Sf. Nicolae" Deta au sărbătorit "Mica Unire" printr-un spectacol musical-coregrafic, care s-a bucurat de întreaga apreciere a publicului. Evenimentul a debutat cu un scurt istoric al zilei de 24 ianuarie 1859, prezentat de Raluca și Monica, gazdele spectacolului. Pe scenă au urcat, rând pe rând, Ansamblul de dansuri populare al Casei de Cultură, formațiile de dansuri populare maghiare, germane, bulgărești, sârbești, precum și colegii noștri Izabela și Cătălin, pe ritmurile muzicii țigănești. Totodată, școala noastă a demonstrat că are și elevi cu voci deosebite. Bianca și Roxana, Sara și Flavia sau Iasmina au încântat auzul celor prezenți cu piese care le-au pus în valoare vocile, dar și prezența scenică. Abilități artistice au demonstrat și colegii noștri, Dana și Denis, care au făcut o frumoasă demonstrație de salsa. Spectacolul a fost încheiat de Sara, cea care de ani buni ne emoționează cu glasul ei special. De data această ea a fost și organizatoarea spectacolului dedicate "Unirii și lui Cuza-Vodă". (Raluca Boboc, clasă a XI-a U)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.