PIETA - CREDINŢĂ ŞI SPERANŢĂ ÎN ÎNVIERE

Dacă în urmă cu câţiva ani în realitate, de data aceasta, în Săptămâna Patimilor, doar pe aripile amintirilor mă aflu în faţa celei mai frumoase lucrări în marmură - Pieta (Coborârea de pe cruce) a marelui artist Michelangelo Bounarotti din Basilica San Pietro din Vatican-Roma. Vreau să aduc această capodoperă în atenția dumneavoastră, a cititorilor deoarece sunt convins că nu există persoană care să nu se emoţioneze în faţa acestei opere de artă care a fost sculptată în 1499 dintr-un singur bloc de marmură din peştera Cararra, ales şi transportat la Roma chiar de către artist.

Trupul neînsufleţit al lui Hristos este ţinut în braţe de Fecioara Maria, conform unor relatări, artistul ar fi folosit ca model evrei din Trastevere, Roma. Chipul său profund uman trezeşte compătimire adâncă, dar nu una pentru cei care L-au osândit. Toate detaliile anatomice sunt scoase în evidenţă, aerul duios, armonia membrelor, evidenţierea pulsului si a venelor sunt dovadă a talentului artistului, iar faţa exprimă o blândeţe caldă .

Pe Fecioara noastră dragă care la răstignirea Fiului Său trebuie să fi avut în jur de 50 de ani, Michelangelo o prezintă tânără şi gingaşă, aşa cum sunt puţine din operele lui. EA fiind PURĂ nu poate îmbătrâni, trebuind să îşi păstreze toată prospeţimea şi tinereţea ei neţinând cont de trecerea timpului. În capodopera lui Bounarotti, Fecioara noastră priveşte în jos către Fiul Său, putând citi pe faţa ei o tristeţe blândă şi o discretă stăpânire de sine. Toate trăsăturile Fecioarei sunt grăitoare, însufleţite. Cele două figuri au o frumuseţe divină. Împletind concepţia clasică grecească despre frumuseţea corpului omenesc cu idealul creştin al nemuririi sufletului, artistul înlătură expresia zguduitoare a morţii şi dă celor două personaje o linişte deplină, IAR NOUĂ, CELOR CARE PRIVIM, NE TRASMITE SPERANŢĂ ŞI CREDINŢĂ ÎN ÎNVIERE.

În scurta noastră călătorie pământească vedem şi trăim o stare de întristare şi neîmplinire. Ne întristează neputinţa, lipsa de curaj, singurătatea, despărţirea de cei dragi, neîmplinirea binelui, atrocitatea răului cu toate formele lui de manifestare. Ne tulbură zilele cu cele mai triste şi nedorite fapte care distrug omul şi sufletul său făcându-le de nerecunoscut. Pentru a contracara toate acestea TREBUIE SĂ NU NE PIERDEM SPERANŢA ŞI CREDINŢA, să ne ostenim făcând şi împlinind pentru suflete, fapte plăcute în fața lui Dumnezeu, vizitând pe cei singuri, bolnavi şi trişti, uitaţi, părăsiţi, bucuria şi izbăvirea de întristare să le trăim împreună în taina Bisericii şi în viaţa noastră.

Dacă în zilele de post şi rugăciune am purtat crucea şi durerea cu gândul la biruinţa învierii, să ne iertam, îmbrăţisându-ne unul pe celălalt, să imităm pe Mântuitorul cel Înviat care ne întâmpină pe toţi! În această Sfântă Zi a Învierii, să redevenim purtători de lumină şi bucurie veşnică, mărturisind şi vestind tuturor HRISTOS A ÎNVIAT! (Endre Libuş)