Seniorii din Deta au calendar încărcat de evenimente


Asociaţia Seniorilor din Deta a început programul activităţilor din anul 2017 cu „Balul Primăverii” , eveniment care a avut loc în data 22 aprilie 2017 și la care au participat 215 membri din cei 248 înscriși. Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu muzică pe gustul persoanelor vârstnice, participanții simțindu-se minunat pe ritmuri de tango, vals, ceardaş, hore şi jocuri populare româneşti. Mulţumim S.C. LOCODJ TM S.R.L Deta pentru asigurarea muzicii şi societăţii de catering din Lugoj pentru meniul foarte apreciat de seniori. Mulţumim de asemenea primarului Petru Roman pentru cuvintele şi urările adresate, precum și pentru sprijinul asigurat în desfăşurarea acţiunilor. Nu în ultimul rând mulţumim Consiliului Local şi tuturor membrilor din biroul asociaţiei care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului.


Imediat după „Balul Primverii”, în data de 23 aprilie, echipa de dansuri a Asociaţiei Seniorilor din Deta formată din 14 persoane – 7 perechi, s-a deplasat în comuna Plandiste, satul Barite din Serbia unde a prezentat un program de dansuri populare româneşti. Echipa este condusă de Marta Nicolae şi instruită de Voicu Cătălin, instructor de dansuri populare româneşti la Centrul Cultural al oraşului Deta. Activitatea cultural artistică a seniorilor din Deta a continuat mai apoi, în data de 7 mai, cu participarea a 14 membrii ai asociaţiei care fac parte din Corul Centrului Cultural al oraşului Deta la faza finală a Concursului „Lada cu zestre” organizat de Centrul de Cultură și Artă Timiș. (Preşedinte A.S.D. Alexandru Voiculescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.