Editorial Petru Roman

Program important pentru comunitate

Colectarea selectivă este una dintre etapele reciclării, alături de separarea şi procesarea unora dintre componentele deşeurilor, în vederea transformării lor în produse utile. Am putea spune că este cea mai importantă etapă a reciclării deșeurilor pentru că, în absența acestui proces, toate celălalte etape rămân fără sens. Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor: hârtia, sticla, ambalajele din plastic sau cutiile metalice pot face obiectul unui proces de reciclare. Colectarea selectivă a deşeurilor este soluţia la îndemâna tuturor şi presupune depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării. Prin contractul semnat de Primărie punem la dispoziția locuitorilor posibilitatea de a colecta selectiv deșeurile. De acum încolo depinde doar de noi, de cetățenii din Deta, cum vom gestiona acest proces. Prin colectarea selectiva a deseurilor economisim energia, reducem poluarea, scadem cantitatea de gunoi și conservăm resursele naturale. De aceea este foarte important să acordăm atenția cuvenită acestui program extrem de important pentru comunitatea noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.