Tăierea colacului în comunitatea sârbă
Pe 16 decembrie, Ansamblul de dansuri populare sârbeşti
“Sveti Nicola”din Deta şi-a sărbătorit protectorul, al cărui nume îl poartă, conform cererii tradiţiei sârbeşti,
prin tăierea colacului oficiată în cadrul slujbei de Vecernie, de către preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Sârbe din
Deta, Ljubodrag Boghicevic şi
preotul paroh al bisericii din Denta, Maletici Zivojn. Alături de oaspeţii
dragi care le-au păşit pragul,
printre care preşedintele
Uniunii Sârbilor,
Ognjan Krstic, primarul Petru Roman, directorul Casei de cultură
Ovidiu Ivancea, ansamblurile invitate s-au îndreptat spre sala multifuncţională
din parc, unde urma a se desfăşura spectacolul extraordinar dedicat marelui
“Sfânt Nikolaj”. Însă nu oricum! Chiar şi pe zăpadă marile noastre “comori
folclorice” au realizat parada portului popular. Un adevărat festin folcloric! Emoţionaţi şi plini de credinţă în evenimentul lor, la
care au pus mult suflet, membrii ansamblului
“Sveti Nikola”, mari şi mici au păşit pe scenă începând cu orele 17:30 pentru a le ura tuturor bun venit şi a le
promite o seară frumoasă şi “caldă” alături de invitaţii lor: Ansamblul de
dansuri populare româneşti a Casei de cultură Deta, Ansamblul de dansuri
populare maghiare “Margareta”, Ansamblul de dansuri populare bulgăreşti, AKUD Mladost
Timişoara şi deosebitul artist Pera Todorovici cu tamburaşii Srpski Spomenarii,
din Timişoara.
O vorbă din străbuni spune că jumătate din
poporul sârb îl sărbătoreşte pe Sfântul Nicolae ca protector al casei lor, în
timp ce cealaltă jumătate sunt invitaţii celor care îl prăznuiesc. Aşa s-a
întâmplat şi pe 16 decembrie. Toate comunităţile etnice ale oraşului nostru
l-au sărbătorit pe Sfântul Nicolae alături de sârbii oraşului şi ansamblul
sârbesc. Astfel, toţi aceşti
minunaţi artişti, cu acest eveniment au reuşi să scrie o nouă pagină în cultura
sârbilor, dar şi a întreg oraşului nostru. Diana Tătăruşanu.
Tradiţiile şi obiceiurile bogate şi diversificate ale sârbilor au pus
amprenta şi au marcat viaţă culturală a oraşului nostru multicultural de timp
îndelungat. Ele se păstrează mai departe, încercând să menţină, chiar şi
dincoace de graniţă, bogatul patrimoniu folcloric sârbesc. În casa unui sârb cea mai mare sărbătoare a reprezentat
dintotdeauna sfântul casei. Şi odată cu venirea lunii decembrie, mai exact pe
data de 19, sârbii îl serbează în rit vechi pe Sfântul Nicolae, cel mai răspândit protector al sârbilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din respect față de cititorii noștri care exprimă opinii într-un limbaj civilizat ne rezervăm dreptul să moderăm comentariile și să le eliminăm pe cele care conțin injurii sau cuvinte obscene. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că opinia dvs va fi publicată în cel mai scurt timp.