Luna trecută a fost una
plină de activități internaționale pentru câțiva tineri merituoși din orașul
nostru. În perioada 19-26 mai, trei tineri din Deta au fost participanți în
cadrul unui proiect desfășurat în Republica Serbia, la VARNIJAČKA BANJA, având
ca temă "Arta fotografică și protecția mediului". La activități,
alături de partenerii gazdă din Republica Serbia, au mai luat parte tineri din
Germania, Italia, Franța și din Turcia. Tinerii noștri au apreciat schimbul de
experiență cu colegii din alte state ale Europei, mai ales că au avut
onoarea să reprezinte România și orașul
nostru. Coordonatorul grupului a fost domnișoara Goruian Corina, din partea ADI
Timiș Torontal, partener în proiect. Ioan
Iovan.
ZIUA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR MARCATĂ LA DETA
Primăria Oraşului Deta în colaborare cu elevii au arătat că le pasă de protecția mediului
La începutul lunii iunie, cu ocazia Zilei Mediului înconjurător, Primăria
Oraşului Deta a iniţiat o acţiune de ecologizare împreună cu elevii clasei a
VII-a A. Copiii au fost coordonaţi de d-na prof. Maria Şimon şi de dirigintele
clasei, prof. Lavinia Bot. Elevii au
colectat deşeuri, igienizând astfel strada Victoriei dintr-un capăt în celălalt,
precum şi parcul oraşului. Pentru această acţiune, primăria a distribuit micilor
ecologişti mănuşi de protecţie şi saci pentru colectarea gunoaielor. Salutăm astfel de iniţiative, care contribuie la protejarea mediului,
la menţinerea curăţeniei în oraş, dar şi la dezvoltarea simţului civic al
cetăţenilor. Prof. Lavinia Boţ şi prof. Maria Şimon.
ZIUA EROILOR LA DETA
Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc,
sărbătorită anul acesta pe 29 mai, în toată ţara, a fost marcată şi în localitatea noastră, atât la Deta, cât si în Opatița. Oficialitățile locale,
invitații sau simpli cetățeni care au dorit să aducă un omagiu eroilor români
au participat la ceremonialul religios şi la depunerea de coroane.
Cuvântul
de deschidere i-a aparținut primarului Petru Roman, iar la Deta, slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de către protopopul
Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe.
La Opatiţa, slujba a fost ținută de către părintele paroh Ioan Rujan. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Deta,
alături de Casa de cultură orășenească a reunit reprezentanți ai veteranilor de război, ai
Poliţiei orașului Deta, ai Poliţiei de frontieră Deta, ai Unităţii de
pompieri militari, ai Secției de jandarmi Deta, ai Liceului Tehnologic Sfântul Nicolae, ai Asociației
Seniorilor din orașul nostru precum și o grupă de copii de la Grădinița cu
program prelungit Deta. Ziua Eroilor a fost un prilej de cinstire și de aducere
aminte a istoriei țării noastre și pentru liderii politici locali, care la fel
ca reprezentanții comunității locale, au venit să depună flori. La ceremonia
comemorativă au participat Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator,
UNPR, Uniunea Sârbă și Forumul Democrat German. Ovidiu Ivancea.
Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:
·
SEIN JEAN
şi NOVACOVICI GOLUMBA, căsătoriţi
la data de 15.05.2014.
·
COCIOTA RĂZVAN-REMUS şi
HOCH PATRICIA-GABRIELA, căsătoriţi la data de 24.05.2014.
·
OLTEANU DENIS
şi VULPOI FLORENTINA-COSMINA,
căsătoriţi la data de 30.05.2014.
·
KÖNIG REIMUND-OSKAR şi
CICIOVAN RAMONA-FELICIA, căsătoriţi la data de 11.05.2014
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
·
SZELEI
ILONA, 81 ani, decedată la data de 18.05.2014 .
·
TOTH
ŞTEFAN, 79 ani, decedat la data de 23.05.2014 .
·
BRATAN
MARIA, 88 ani, decedată la data de 27.05.2014 .
·
MARTON
MARIA, 72 ani, decedată la data de 29.05.2014.
Ziua de 9 Mai, sărbătorită și la Deta
În fiecare an, pe data de 9 mai, România evocă 3 momente definitorii pentru istoria noastră ca popor: proclamarea independenței de stat la 9 mai 1877, victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 și Ziua Europei.
În orașul nostru, fastul sărbătorii a fost lăsat deoparte în favoarea
solemnității, astfel că, persoanele care încă îi poartă în suflet și în minte
pe cei care au contribuit la croirea destinului României ca stat național, au
putut depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din fața Muzeului.
Ceremonia a fost deschisă de primarul orașului, Petru Roman, care a subliniat
tripla semnificație a datei de 9 mai și a insistat pe vocația europeană a
poporului român: “În 9 mai 1950, acum 64 de ani, ministrul de externe
francez de la acea vreme, Robert Schuman, prezenta într-o declarație care a
rămas celebră, viziunea sa despre comunitatea europeană. Fără astfel de oameni,
Europa nu doar că nu și-ar fi revenit după cel de-al doilea război mondial, dar
acum, în zilele noastre, mobilitatea europeană, fondurile de dezvoltare, pacea
și unitatea, ar fi rămas niște vise îndepărtate. În afara Uniunii Europene,
România ar fi avut un destin frânt și o soartă ratată deoarece noi ca popor,
avem vocație europeană prin excelență”.
Slujba
de pomenire a eroilor căzuţi în lupte pentru apărarea
ţării a fost oficiată de către
protopopul Ion Prisăceanu şi părintele paroh Ciprian Blagoe,
iar momentul emoționant creat de fețele bisericești a fost
urmat de evocarea zilei de 9 mai, expunere realizată de Diana Tătărusanu.
După intonarea Imnului Național, au depus coroane, rând pe rând, reprezentanții
principalelor instituții din Deta: Primăria orașului Deta, Poliţia orașului
Deta, Poliţia de frontieră a
orașului Deta,
Unitatea de Jandarmi Deta, Unitatea de pompieri militari Deta, Asociaţia veteranilor de
război, Liceul Tehnologic
“Sfântul Nicolae”,
Asociația Seniorilor din Deta și
Spitalul orășenesc Deta. Nici reprezentanții partidelor politice din Deta nu
au rămas indiferenți față de cei care au servit și au adus cinste statului
român, astfel că, au participat la ceremonie și au depus coroane,
reprezentanții Partidului Democrat-Liberal, ai Partidului Social Democrat, ai
Partidul Național
Liberal, alături de Uniunea Democrată Maghiară, Partidul Conservator,
Uniunea Sârbă, Uniunea Bulgară și Forumul Democrat German. Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură Deta.
Deta are oameni de valoare
Colegiul Director şi Comitetul executiv al Asociaţiei
Seniorilor din Deta l-au sărbătorit pe domnul Ciocan Antoniu
cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani și i-au înmânat o
diplomă de merit pentru contribuţia avută în cadrul asociaţiei. Îi dorim multă
sănătate, fericire, voie bună şi putere de muncă, alături de un
sincer La mulţi ani din partea întregului colectiv al Asociației Seniorilor din
Deta. Alexandru Voiculescu.
Editorial Petru Roman
Drumul spre Europa
Ne-am obișnuit să
sărbătorim Ziua Europei în data de 9 mai. Sărbătorim Europa chiar dacă unora nu
le este încă foarte clar cum stă treaba cu Uniunea Europeană, dacă e bine sau
nu că suntem membri în UE, dacă ne ajută sau nu Uniunea. Eu spun că e bine.
Aceasta este direcția în care trebuie să mergem și chiar dacă la început e mai
greu și nu simțim efectele imediate în gospodăria noastră, eu consider că aceasta
este calea pe care trebuie să o urmăm. De aceea țin să menționez în fiecare an
Ziua Europei, ca un gest simbolic prin care vreau să atrag atenția asupra
faptului că este nevoie de noi toți în Europa. Din același motiv consider că
trebuie să mergem la vot la alegerile europarlamentare, indiferent de opțiunea
politică, deoarece deciziile care se iau în Parlamentul European ne privesc pe
noi toți. Orașul nostru a beneficiat deja de finanțări europene pentru mai
multe proiecte ale administrației locale și sunt sigur că vom mai primi bani
din fonduri europene, astfel încât orașul nostru să se dezvolte în continuare.
Biroul de pașapoarte rămâne la Deta
Punctul mobil de
eliberare a pașapoartelor de la Deta își continuă activitatea și în 2014. Șeful
SPCEECS Timiș, comisar șef Ionel Dumitru Cojocaru, a transmis o scrisoare
adresată primarului orașului Deta în care mulțumește pentru biroul pus la
dispoziție de către primărie pentru desfășurarea activității de preluare a
cererilor de pașapoarte și pentru eliberarea acestora. Acest birou și-a început
activitatea în 16 aprilie 2013 și de atunci au fost preluate 40 de cereri
pentru eliberarea de pașapoarte electronice și au fost eliberate 28 de astfel
de documente pentru locuitorii din Deta sau din împrejurimi. Acest birou și-a
dovedit astfel utilitatea deoarece toți cei care au nevoie de pașapoarte nu mai
sunt nevoiți să meargă până în Timișoara pentru a depune actele și apoi pentru
a ridica pașaportul. „Dorim să vă mulțumim pentru asigurarea unor condiții
decente de muncă pentru lucrătorii noștri și pentru cetățenii care apelează la
serviciile noastre” se arata în scrisoarea adresată primarului Petru Roman.
Luptă pentru viață!
Sâmbătă, 10 mai, în sala de sport a orașului Deta s-a
desfășurat prima ediție a galei de kickboxing “Luptă Pentru Viață!”. Douăzeci
și șase sportivi de la cluburi precum Respect Gym Bucuresti, Dragon Târgu
Jiu,Tamashiy Timișoara, Giony Fight Timișoara, Drobeta Turnu-Severin și A.S.O.
Deta, au oferit un adevarat spectacol publicului venit în numar impresionant de
mare.
Mă bucur că am reușit să oferim publicului prezent o
competiție de valoare. Sala de sport a fost plină până la refuz, iar asta
demonstrează încă o dată succesul acestui proiect.
Aș dori să le mulțumesc din
suflet celor prezenți pentru gestul de solidaritate pe care l-au făcut față de
micuțul băiețel din orașul Deta care luptă cu o boală necruțătoare. Din
donațiile acestora, am strâns suma de 900 RON care vor fi direcționați către
familia acestuia. Mulțumesc de asemenea tuturor celor care au dat dovadă de
implicare și ajutor, colegilor din conducerea A.S.O. Deta, Primăriei și
Consiliului Local Deta, oamenilor de afaceri, lui Florin Ilie pentru prezența sa,
și, nu în ultimul rând, sportivilor și antrenorilor care au știut să îmbine la
perfecție competiția și spectacolul. Radu
Telbisz vicepresedinte A.S.O. Deta.
Emoționată de gestul
organizatorilor, mama micuțului bolnav de anemie aplastică a acceptat cu
lacrimi în ochi suma strânsă în cadrul galei. Anemia aplastică este un sindrom
caracteristic insuficienței medulare, iar copilul are nevoie de un transplant
de maduvă hematogenă. Persoanele care
pot și doresc să contribuie financiar sau să sprijine în orice fel familia
băiețelului bolnav, pot lua legătura cu A.S.O Deta.
RUBRICA RUTIERĂ
Constituie infracţiune şi se
pedepseşte conform legii următoarele fapte:
-
conducerea pe drumurile publice a
unui moped de către o persoană care nu persoană care nu posedă permis de
conducere categoria „AM” sau orice altă categorie;
-
punerea în circulaţie sau
conducerea pe drumurile publice a unui moped neînregistrat în circulaţie;
-
conducerea pe drumurile publice a
unui moped de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80
gr/l alcool pur în sânge.
Constituie contravenţii si se sancţionează cu amenda următoarele fapte
săvârşite de către persoane fizice:
-
conducerea pe drumurile publice a unui moped de către o persoană aflată sub
influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie potrivit legii,
infracţiune;
- nerespectarea obligaţiei de către conducătorul
de motocicleta sau moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile
publice, casca de protecţie omologată;
- lăsarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei
de comandă a vehiculului, motocicletei sau mopedului;
- să circule atunci când partea carosabilă este
acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.
Rubrică
asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului
Deta.
CONCURS DE PESCUIT STAȚIONAR
Ca în fiecare an, şi în 2014, Grupa Deta a Asociaţiei Pescarilor Sportivi
a organizat în data de 26
aprilie, concursul de pescuit staţionar pe Balta Termal din oraşul
Deta. Deşi cerul a fost înnorat, la concurs s-au înscris
28 de participanţi. După tragerea la sorţi pentru ocuparea locurilor, la ora 8 s-a dat startul de începerea a concursului. Pescarii au aşteptat cu răbdare marea captură, iar după patru ore de concurs s-a trecut la cântărirea
peştelui pentru ocuparea locurilor câştigătoare. Comisia a fost formată din
membrii grupei: Veljacsek Mihai, Szabo Petru, Rotaru Nelu, Salman Feri şi Văran
Eusebio. Câştigătorii au fost
premiaţi de Şămanţu Gerhart, viceprimarul oraşului Deta, iar ocupanții podiumului s-au arătat extrem de încântați
de premiile pregătite de Primăria Deta: lansete, mulinete şi minciocuri. Mulţumim pe
această cale Consiliului local al oraşului Deta, Primăriei oraşului Deta şi
Poliţiei Oraşului Deta pentru sprijinul acordat în desfăşurarea în bune
condiţii a acestui concurs. Şef grupă
Deta A.P.S, Veljacsek Mihai.
Câştigătorii concursului:
Locul I – Hoch Manfred – 0,88 kg peşte
Locul II – Bodzar Ionică – 0,86 kg
Locul III – Ghertner Rafael – 0,64 kg.
Menţiuni: I – Steti Ioan – 0,62 kg.
II – Goga Adrian –
0,52 kg.
III –
Artucov Milivoi– 0,36 kg.
RUGĂ BĂNĂȚEANĂ LA OPATIȚA
Și în 2014, cea de-a doua zi de Paște, a fost motiv de bucurie dublă pentru locuitorii
din Opatița. Întreaga localitate a sărbătorit, pe lângă Învierea Domnului și Hramul Bisericii
locale. La
inițiativa primarului Petru Roman și cu
sprijinul Consiliului Local si al Casei de Cultură Deta,
pentru a celebra Hramul Bisericii, a fost organizată Ruga Bănățeană la Opatița.
Într-un cadru de exceptie, pe
platoul amenajat în aer liber al Casei Naționale Opatita, formația de muzică populară condusă de cunoscutul interpret Mitru Teleagă a încântat publicul prezent cu un
repertoriul vast și bine selectat pentru
zona de pustă a Banatului. Atmosfera a fost una extraordinară, de dans, sărbătoare și cu muzică
populară bănățeană de calitate. Ovidiu Ivancea,
director al Casei de cultură Deta.
”Săptămâna altfel” la Grădiniţa cu Program Prelungit Deta
În cadrul programului ,,Să ştii mai multe, să
fii mai bun!" ediția 2014, la nivelul unităţilor de învăţământ din
România, o săptămână din al doilea semestru şcolar a fost dedicată unui orar
special format doar din activităţi cu caracter non-formal. În
Deta, la Grădinița cu Program Prelungit, timp de o săptămână nu s-au desfăşurat
activităţi conform orarului obişnuit al grădiniţei, ci a fost planificat un
program special, în care atât preşcolarii cât şi cadrele didactice au
experimentat educația nonformală, într-un context mai receptiv și mai deschis.
Iar fiindcă săptămâna altfel a educației s-a desfășurat înainte de sărbătorile
pascale, educatoarele Mariana
Vertopan şi Pamela Semelbauer de la Grădiniţa P.P. Deta, alături de preșcolari
și familiile acestora, au pregătit cu drag o acțiune caritabilă pentru
Grădiniţa cu program normal și Școala Primară din Şemlacu Mare.
„Gestul
de omenie nu înseamnă doar o haină dăruită, înseamnă că ne pasă, că dăruim cu
drag din ceea ce avem sau ne prisoseşte, înseamnă căldură sufletească şi
dragoste de oameni. Prin acest gest le acoperim trupul şi le încălzim sufletul,
le aducem un zâmbet şi o rază de speranţă, iar acestea sunt semne de omenie şi
de iubire creştină”, a spus doamna educatoare prof. Mariana
Vertopan.
„Prin acţiunea
noastră caritabilă, am reuşit să colectăm îmbrăcăminte pentru copii, dar şi jucării, în total 25 de pachete, motiv
pentru care transmitem sincere mulțumiri părinţilor preşcolarilor grupei
mijlocii A” a continuat doamna educatoare Pamela
Semelbauer.
Bucuria şi
sentimentul de împlinire pe care educatoarele și toți participanții la
eveniment le-au remarcat în zâmbetele copiilor, au însemnat o lecţie de viaţă
şi totodată cel mai frumos cadou de Paşte. S.M.
CUM SĂ TE PROTEJEZI ȘI SĂ INTERVII ÎN CAZ DE CUTREMUR
Întrucât mișcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de
regulă prin surprindere, este necesar să cunoaștem bine modul și locurile care
pot asigura protecție în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile
publice, cu mijloacele de transport etc. Acestea, cu atât mai mult cu cât
timpul pe care îl avem la dispoziție pentru realizarea unei oarecare protecții
este foarte scurt.
În 1991, comuna Banloc a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de
5,7 pe scara Richter, în urma căruia a murit un om și sute de case au fost
avariate.
Ce trebuie să știi și să faci înainte de
producerea unui cutremur:
- Să-ți însușești regulile minimale pentru a-ți salva viața în caz
de cutremur;
- Să nu depozitezi în clădirile cu destinația de locuință materiale
combustibile, explozivi sau alte substanțe toxice;
- Să fixezi mobilierul și alte obiecte încât acestea să nu se
răstoarne, să alunece sau să se prăbușească în timpul cutremurului,
devenind astfel surse de pericol;
- Să ai la îndemână un aparat de radio portabil, o lanternă cu
baterii de rezervă și o trusă de prim ajutor;
- Să cunoști locurile celor mai apropiate unități medicale, sediul
poliției, pompierilor și alte adrese utile;
- Să știi să stabilești un loc în care se vor afla actele familiei,
o listă cu adresele și telefoanele utile;
Reguli minimale pentru a-ți salva viața în
cazul producerii unui cutremur:
·
Păstrați-vă calmul, nu intrați în panică,
închideți sursele de foc;
·
Deschideți ușile și depărtați-vă de ferestre
sau balcoane;
·
Adăpostiți-vă lângă o grindă, lângă un perete
de rezistență, toc de ușă, sub birou sau o masă solidă;
·
Nu fugiți pe ușă, nu săriți pe geam, nu
alergați pe scări;
·
Dacă sunteţi într-un loc public (de exemplu:
un magazin), adăpostiţi-vă în locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane
cu obiecte grele;
·
Dacă sunteți pe stradă, depărtați-vă de
clădiri, stâlpi sau alte obiecte aflate în echilibru precar, deplasați-vă cât
mai departe de clădiri, feriți-vă de căderea tencuielilor, coșurilor,
parapetelor, evitați aglomerația, nu alergați;
·
Nu blocați străzile, lăsați cale liberă pentru
autospecialele de intervenție (salvare, I.S.U.);
·
Când sunteți într-un vehicul(în mers)
scoateți-l în afara carosabilului, opriți imediat și rămâneți în acesta. Când
vehiculul este staționat lângă clădire, este bine să-l părăsiți imediat și să
vă îndepărtați de aceasta;
Ce trebuie să faci imediat după cutremur:
·
Încercaţi în primul rând să rămâneţi calm.
Liniştiţi persoanele speriate şi copiii;
·
Verificaţi dacă sunteţi rănit şi apoi
uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniți, asiguraţi
primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi;
·
Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi
fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, dacă
este posibil, trebuie să loviţi cu un obiect tare în partea cea mai compactă a
locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi
identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare;
·
Nu folosiţi telefonul, decât pentru a semnala
o urgenţă;
·
Nu atingeți conductorii electrici sau alte
instalații electrice;
·
Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente
pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă;
·
Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.
Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul
în care se constată emisii de gaz, închideţi robinetul de alimentare cu gaz,
îndepărtaţi sursele de foc şi deschideţi fereastra;
·
Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea
seismică să fi afectat rezistenţa acestora;
·
Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi
ieşi din locuinţă, puneţi lafereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte
mari: A J U T O R !
· Comandantul Stației de pompieri Deta, Maior HERIȘANU Ioniță
Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:
- BARBULI CLAUDIU-BOJIDAR
şi GROZA ANA, căsătoriţi la
data de 12 aprilie 2014.
- ROMAN GHEORGHIŢĂ şi JARCEVIC BRANISLAVA, căsătoriţi la data de 9
mai 2014.
- BIRIŞ CĂLIN-ADRIAN şi DUMITRAŞCU ANDREA-ADINA, căsătoriţi la data
de 10 mai 2014.
- BUJOR LEONARD-CONSTANTIN şi SARBU SAFTA, căsătoriţi la data de 11
mai 2014.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
- COJOCARU CONSTANTIN, 85 ani, decedat la data de 21 aprilie 2014.
- LAUER IOAN, 83 ani, decedat la data de 24 aprilie 2014.
- REPAS STEFAN, 65 ani, decedat la data de 2 mai 2014.
- STRAINOVICI FLORICA-VIORICA, 78 ani, decedată la data de 3 mai
2014.
- ŞTEFAN ECATERINA, 79 ani, decedată la data de 4 mai 2014.
Primăria oraşului Deta transmite
familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!
Orologiu din turnul Bisericii Catolice, readus la viață
După mai multe
decenii de tăcere, în ziua de 7 aprilie 2014, ora 15,30 orologiul din turnul Bisericii Catolice şi-a recăpătat glasul şi a anunţat
prima dată după mulţi ani, ora exactă pentru toţi locuitorii din Deta.
Bucuria mea
personală a fost înmulţită în aceste zile de bucuriile oamenilor cu care m-am
întîlnit şi care consideră că este un lucru extraordinar faptul că din nou avem un ceas care funcţionează
şi care ne anunţă din cincisprezece în cincisprezece minute, că timpul trece,
şi fiecare om trebuie să se folosească de „timpul acordat numai lui”, aşa cum
vrea bunul Dumnezeu de la fiecare.
Trebuie să recunoaştem că Biserica Romano-Catolică
nu ar fi fost în stare să facă acest efort financiar din fonduri proprii. Costul
acestui ceas se ridică la 17.500 lei, la care se adaugă recondiţionarea cadranelor
şi montarea ghimpiilor împotriva porumbeilor în valoare de 9.431 lei. În total
26.931 lei. Din resurse proprii am reușit să plătim 1.931 lei, restul de 25.000
lei fiind acordat de Consiliul Oraşului Deta. Deci, recunoaştere şi mulţumire
trebuie să aducem primarului Petru Roman pentru iniţiativa acestui proiect, și consilierilor
locali pentru că au fost de acord cu proiectul, iar prin votul lor au
contribuit la realizarea acestuia şi în final la progresul oraşului. Căci,
considerăm noi, că acest ajutor a fost dat întregului oraş, toţi locuitorilor
din acest oraş, indiferent de religie sau etnie. Mai mult îi încîntă şi pe cei
care ne vizitează an de an, şi ducânduse înapoi în ţara lor, sunt cu gînduri
bune şi frumoase despre acest oraş, care este locuit de oameni gospodari. Pr.
Lokodi Attila, paroh.
Un gest mic face diferența pentru un mediu înconjurător mai curat
La iniţiativa Comisiei Sociale a Consiliului Local Deta şi cu ajutorul
Primăriei oraşului, sâmbătă, 5 aprilie 2014, s-a dat startul unei acţiuni de
voluntariat care a avut ca şi obiective strângerea de deşeuri din parcul Anton
Kratzer şi de-a lungul şoselei dintre Deta si Opatiţa, recondiţionarea podului
de piatră din parc si plantarea de pomi pe fosta groapă de gunoi a oraşului.
Echipaţi cu saci, mănuşi, ustensile de grădinărit şi cu dorinţa de a face un
bine mediului şi comunităţii, cei 72 de voluntari s-au dovedit extrem de
eficienţi şi, în interval de câteva ore, au reuşit să atingă toate obiectivele
propuse.
Cei mai mici voluntari au adunat deşeurile din parc, au tasat pământ pe
marginea aleii care duce spre ştrand și au curăţat Monumentul Eroilor. Echipa
Team4Life a recondiţionat podul de piatră, iar echipa de seniori a curăţat
grădina de lângă stadion. În afara oraşului au acţionat voluntarii din Opatiţa,
iar pe fosta groapă de gunoi, o altă echipă a reuşit să planteze 300 de pomi,
donaţi de către domnul Crâsta Voicu,
şeful Districtului Silvic Deta. Cei mai mulți voluntari au fost tineri, ceea ce
demonstrează dorinţa acestora de a se implica activ în viaţa comunităţii, lucru
pentru care îi felicităm și îi apreciem.
Acţiunea de voluntariat pentru curățarea mediului înconjurător se doreşte a
deveni o tradiție în luna aprilie a fiecărui an, convinşi fiind că, în viitor,
întreaga comunitate va răspunde din ce în ce mai bine. Gerhart Şămanţu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)