BALUL STRUGURILOR LA VÂRŞEŢ

Petrecere, folclor și multe planuri de viitor între primăriile Deta și Vârșet, așa poate fi descris Balul Strugurilor organizat de vecinii sârbi, la a cărui deschidere a fost invitată o delegație a Primăriei oraşului Deta, condusă de primarul Petru Roman.
După ce au urmărit împreună concertul marelui artist Miroslav Ilic, reprezentanții Primăriei Deta au discutat cu omologii lor sârbi despre proiectele care ar fi posibile între cele două localități, despre accesarea fondurilor destinate dezvoltării transfrontaliere și nu în ultimul rând au luat în considerare mai multe activități în care să fie implicați români și sârbi, indiferent de care parte a graniței se află. 

Artiștii  de la “Sveti Nikola”, ansamblul nostru de dansuri populare, invitați speciali la Vârșeț

O bună colaborare are întotdeauna un prim punct de plecare, iar românii din Deta și sârbii din Vârșeț au dovedit că cel puțin pe parte culturală, colaborarea merge strună. La invitaţia Centrului de cultură a localităţii Vârşeţ, membrii ansamblului de dansuri populare sârbeşti “Sveti Nikola” au participat în calitate de invitaţi speciali în cadrul spectacolului folcloric, fiind singurul ansamblu străin din cea de-a doua zi a Balului Strugurilor.

Artiștii noștri s-au prezentat cu coregrafia “Na kraj, na kraj, moja mila mobo”, din zona Srem a Vojvodinei, semnată de Ognean Cârstici, și, chiar dacă o ploaie torenţială părea a le umbri prestaţia, ansamblul “Sveti Nikola” a reușit să strângă în faţa scenei un număr însemnat de spectacori, care cu zâmbetul pe buze şi aplauze generoase au apreciat momentul pregătit. “Ambasadorii” noștri culturali au fost primiţi cu mare căldură atât de cetăţenii sârbi care i-au felicitat personal pentru activitate, cât şi de organizatorii evenimentului care au împărtăşit bucuria de a îi avea ca oaspeţi.
“Pentru ansamblul «Sveti Nikola», pot spune fără nicio îndoială că, acesta a fost cel mai important eveniment la care a participat până în prezent. Ceea ce m-a emoţionat mai tare a fost să văd cetăţeni sârbi şi chiar locuitori ai oraşului nostru, printre care şi domnul primar împreună cu domnul director al Casei de cultură, care au venit special pentru a ne urmări şi a ne susţine, fapt care ne-a conferit pe lângă o imensă bucurie, încrederea de a merge mai departe cu entuziasm şi devotament. Suntem aproape de ceea ce ne-am propus, de păstrarea  patrimoniului folclorului sârbesc, și doresc să mulţumesc tuturor că ne-au fost alături, le suntem profund recunoscători” a spus Diana Tătăruşanu, coordonatoarea ansamblului “Sveti Nikola”.
Zilele culesului de struguri sau Balul strugurilor de la Vârşeţ, așa cum este numit de localnicii români, a devenit atât de familiar în Deta încât reprezintă unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei, chiar dacă este organizat de vecinii noștri sârbi de peste graniță. Timp de trei zile, turiștii din România au urmărit spectacolele, au gustat din vinul și bucatele tradiţionale sârbeşti și s-au minunat de recolta bogată a Banatului sârbesc.

Debut la fotbal fete

Sâmbătă, 5 octombrie, la invitaţia Clubului de fotbal „Hajducica” din Plandişte - Serbia, echipa de fotbal fete de la Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” Deta a participat la turneul de fotbal "Kirvai 2013". La evenimentul sportiv au luat parte 3 echipe: Steaua Roşie Belgrad, echipa din localitatea Haiducita şi cea din Deta. Câştigătoarele turneului si a tuturor premiilor puse în joc au fost jucătoarele din Belgrad, cu echipa care joacă în Liga naţională de fotbal junioare (fotbal in 11). Experiența a fost una pozitivă pentru elevele noastre deoarece este pentru prima data când Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae” Deta are o echipa de fotbal fete (fotbal pe teren redus), echipa fiind constituită de curând, pe 16 septembrie 2013. Pentru viitor, echipa noastră îşi propune să joace din ce în ce mai bine şi să participe la cât mai multe competiţii de fotbal pe teren redus. Succes tinerei echipe! Prof. Galamboş Lenuţa

CEAUNUL ŞI GRATARUL DE LA OPATIŢA

La trei săptămâni după CEAUNUL şi GRĂTARUL de la Deta, în 20 octombrie, și locuitorii din Opatița s-au bucurat de preparate delicioase la propria lor ediție a festivalului de gătit, organizat în curtea Casei Naţionale Opatiţa. Au fost prezente 13 echipe de gătit din România şi Serbia, iar muzica și voia bună a fost asigurată de Formaţia de muzică populară a Casei de Cultură Orăşenească Deta, condusă de Ovidiu Ivancea, interpreţii de muzică populară Narcisa Spiridon Marius Preda, alături de Ansamblul de dansuri populare româneşti. La fel ca în cadrul ediției din septembrie de la Deta, și la Opatița s-au distribuit diplome și trofee tuturor echipelor participante, în aplauzele și aprecierile publicului. A.L.

Echipele participante

Din Serbia: Black eagls 1 Plandişte, Str.Dadi Plandişte, 2 echipe din satul Coştei.

Din România: Mehala Deta, Seniorii pricepuţi Deta, Roxacol Deta, Seniorii Deta, Bucătarul generos Deta, Margarete Deta, Echipa SVSU, Meseriaşii bucătari Opatiţa, Anglo indian Deta.

CUPA PRIETENIA OPATIŢA 2013

Tot în 20 octombrie, în aceeași zi cu festivalul de gătit, s-a desfășurat la Opatița și o competițe sportivă între 4 echipe de fotbal, două din Serbia, Plandişte şi Coştei şi două din oraşul Deta, Oldboy Deta şi una din satul Opatiţa.

Rezultatele competiției
Locul I – Plandişte
Locul II – Opatiţa
Locul III – Oldboy Deta
Locul IV – Coştei
Cel mai în vârstă jucător: Konig Erick –Oldboy Deta
Golgheter turneu: Milorad Stoilkovski –Plandişte.

CEAUNUL ŞI GRATARUL DE LA DETA, AJUNS LA CEA DE-A OPTA EDIȚIE


Sfârșitul lunii septembrie a adus gurmanzilor din Deta și din împrejurimi, cea de-a opta ediţie a Festivalului de gătit CEAUNUL şi GRĂTARUL, organizat în grădina de vară a Restaurantului „Parc”. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare, 21 echipe de gătit din România şi Serbia dovedindu-și abilitățile prin realizarea unui regal culinar, cu mâncăruri delicioase împărțite pe categorii precum gulaş, fasole, vânat, tocăniţă, specialităţi varză, grătar şi ciorbe de peşte.


Și pentru ca evenimentul să capete un şi mai mare spirit de sărbătoare, Formaţia de muzică populară a Casei de Cultură Orăşenească Deta, interpretul de muzică populară Marius Preda, Ansamblul de dansuri maghiare „Margaretta” Deta şi Ansamblul de dansuri sârbeşti „Sveti Nikola” Deta  au întreţinut atmosfera atât pentru concurenţi dar şi pentru mulţimea de pofticioși prezenți în grădina de vară a Restaurantului „Parc” Deta.



Partea cea grea însă i-a revenit juriului, atunci când a fost pus în situația de a hotărî căștigătorii competiției culinare. Juriul format din doamna Tőrtei Erzsebet, reprezentanta comunei Coka (Serbia) şi domnii Tapalagă Vasa, reprezentantul comunei Plandiste (Serbia), Şămanţu Gerhart, viceprimarul oraşului Deta, Mozoş Ionel, inspector SANEPID Deta și Voiculescu Alexandru, consilier local, a fost pus în dificultate de diversitatea și complexitatea preparatelor, dar în cele din urmă situația a fost rezolvată mai mult decît favorabil pentru toată lumea. Eforturile echipelor de bucătari și mâncărurile deosebite pregătite la Deta au fost prețuite în egală măsură, astfel că tuturor echipelor le-a fost înmânat de către primarul oraşului Deta, Petru Roman câte o diplomă cu locul I şi un trofeu pe care bucătarii să îl păstreze ca amintire. A.L.




Echipele participante

Din Serbia: Championi Bariţe, Margita 5, Glogoni, Black eagls 1 Iermenovci, Black eagls 2 Iermenovci, Grebenac, Jazovo –Coka, Coka.

Din România: Vali&Zoran Moraviţa, Prietenii Deta, Echipa XX Deta, Master chef Deta, Vânătorii Opatiţa, Roxacol Deta, Mehala Deta, Seniorii Deta, Bucătarul generos Deta, Seniorii pricepuţi Deta, Margarete Deta, Sârbenda Band Deta, Barbeque for you Deta.

Deta a participat la “Let’s do it Romania!”

Și în acest an, orașul nostru s-a alăturat campaniei de curățenie Let’s do it Romania, acțiune ajunsă deja la cea de-a treia ediție.

Campania “Let’s do it Romania!”, desfășurată sub egida Guvernului României, Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și a Gărzii de Mediu, reprezintă cel mai mare proiect de implicare socială din România,care și-a propus curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. Peste 650.000 de români au participat la acțiune, iar Deta se poate mândri cu implicarea a 43 de voluntari, dintre care 16 elevi, 8 studenți, 11 membri ai organizației Team 4 Life și 8 angajați.

 “Let’s do it Deta!” a vizat curățenia generală pe marginea drumului Deta – Opatița (DC172) și în zona lizierii pădurii - baltă (DN59). Au fost colectate deșeuri de hârtie, pet-uri, materiale plastice și chiar haine vechi aruncate necorespunzător. În total, au fost adunați 80 de saci de gunoi, care au fost transportați și depozitați în locuri special amenajate.

În numele întregii comunități mulțumim voluntarilor care și-au sacrificat o zi de weekend pentru a da o lecție acelor cetățeni iresponsabili care aruncă deșeuri în natură, fără să se gândească că distrug mediul înconjurător și poluează un spațiu pe care tot ei îl folosesc. Suntem mândri de voluntarii din Deta și sperăm că anul viitor ne vom mobiliza mai mulți pentru a demonstra că orașul nostru prețuiește natura și curățenia. Mihail Ciobea.



Echipa de voluntari care a acționat pe drumul Deta – Optatița:

ABRUDAN CALIN, Team 4 Life;
ARTUCOV MILENA, Team 4 Life;
BANIAS GEORGIANA, clasa a III - a;
BANIAS MARIA, profesor;
CARCIU DENIS, clasa a VII - a;
CLIPEI ADELIN, Team 4 Life;
COSTEA PATRICIA, clasa a III - a;
GAAL DELIA, clasa a III - a;
GIORICI BOGDAN clasa a II - a;
GIORICI FABIAN, clasa aVII - a;
GORGAN MARIUS, clasa aVII - a;
IUHASZ ADRIAN, clasa a V - a;
KOVACS ALEX clasa a VIII - a;
LUPU SILVIA, Team 4 Life;
MAGERUSAN LAVINIA, Team 4 Life;
MAGERUSAN RALUCA, Team 4 Life;
MOLDOVAN DENIS, Team 4 Life;
NICOLA ISABELA, Team 4 Life;
OPREA ALEX, clasa a VI - a;
ORSOS DANA, profesor;
POPOVICI MIHAI, clasa a V- a;
RADAUCEANU DAVID, clasa a II- a;
ROSUS MELISA, clasa a III - a;
ROSUS RAUL, clasa a VII - a;
ROTARU ADRIAN, Team 4 Life;
SZABO FRANCISC, profesor,Team 4 Life;
TANKO MARIA, profesor, Team 4 Life.

Echipa de voluntari care a acționat în zona lizierii pădurii - baltă (DN59):

ENACHE CRISTIAN FLORIN, absolvent facultate;
GIORICI CATALIN, elev;
GIORICI LAURENTIU, angajat;
GADEAN SORINA, studentă;
MITAC IONUT - CLAUDIU, student;
MOZA OVIDIU - FLORIN, absolvent facultate;
MURESAN VALENTIN, student;
POP ANCUTA ROXANA, studentă;
RAICU BOGDAN, student;

Din partea Primăriei Deta, acțiunea a fost coordonată de Șămanțu Gerhart - viceprimar, Ciobea Mihail - responsabil de mediu, Roman Constantin, Covaci Ionel și Rosu Gica.

Poliția Deta vă informează

Având în vedere apropierea sezonului rece care datorită condiţiilor meteorologice va implica o îngreunare a traficului rutier, venim în sprijinul cetăţenilor din Deta cu o serie de sugestii de ordin practic, menite să prevină situaţiile în care chiar dumneavoastră, cititorii, ați putea deveni victime sau autori ai evenimentelor rutiere. Pe lângă activităţile şi eforturile desfăşurate de cadrele Poliţiei oraşului Deta, conduita cetățenilor este esențială pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Sugestiile şi sfaturile practice de mai jos sunt rezultate din experienţa muncii de poliţie şi vi le punem la dispoziţie cu sprijinul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţulului Timiș.

Autovehiculele care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone precum şi autovehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibe montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

Conducătorii autovehiculelor depistaţi în trafic fără echipamentele sus menţionate sunt pasibili de sancţiune contravenţională, respectiv amendă de la 9 la 20 puncte amendă (între 720 şi 1600 lei), iar ca măsură complementară, reţinerea certificatului de înmatriculare (în conformitate cu prevederile art.102, alin (1), pct. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare).

Anvelopele ALL-SEASONS nu pot fi considerate ca fiind echivalente cu anvelopele pentru zăpadă şi nu pot fi recomandate în locul anvelopelor special construite pentru zăpadă decât dacă sunt marcate suplimentar cu unul din simbolurile M+S, M.S, MS şi M&S (potrivit scrisorii nr. 11.389 din 26.11.2011 a Registrului Auto Român).
Rubrică asigurată de Comisar Șef de Poliție Glăvan Cornel, Șeful Poliției orașului Deta.

Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:

  • SARĂU EUGEN şi RUS ANA, căsătoriţi la data de 19 septembrie 2013.
  • HRIŢCAN VALENTIN-ANDREI şi GIACOV CLAUDIA, căsătoriţi la data de 21 septembrie 2013.
  • CIORNENCHI NICOLAE şi IOVANOVICI MARIANA-CRISTINA, căsătoriţi la data de 28 septembrie 2013.
  • DRĂGAN CSABA-MIRON şi CORCHIŞ ANA-GABRIELA, căsătoriţi la data de 28 septembrie 2013.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

  • CSAKI GHEORGHE, 83 ani, decedat la data de 15 septembrie 2013.
  • BERG MARIA, 74 ani, decedată la data de 16 septembrie 2013.
  • BODZSAR PAVEL, 55 ani, decedat la data de 19 septembrie 2013.
  • BALAZS ADALBERT, 56 ani, decedat la data de 22 septembrie 2013.
  • ARBA TEODOR, 76 ani, decedat la data de 23 septembrie 2013.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Debut de an școlar la Deta

Noul an şcolar a început şi la Deta într-o atmosferă optimistă. Elevii, profesorii şi părinţii s-au întâlnit în prima zi de şcoală şi totul ar fi fost foarte frumos dacă nu ar fi apărut o serie de declaraţii mincinoase din partea unor oameni care nu au demonstrat că sunt preocupaţi de soarta elevilor şi a învăţământului din Deta. Imediat după ceremoniile oficiale de deschidere a noului an şcolar, directorul Liceului din oraş şi deputatul Gheorghe Ciobanu au dat câteva interviuri la televiziuni şi printre altele au spus că învăţământul nu este finanţat de către primărie. Situaţia reală este cu totul alta decât cea expusă de domnul director. Problemele din învăţământ se datorează în mare măsură managementului defectuos asigurat de director. Credem că ar fi fost normal să i se ia interviu şi primarului oraşului Deta, nu pentru că ar fi dorit să se vadă la televizor, ci pentru o informare corectă a populaţiei din oraş. Tocmai acesta este şi scopul acestui articol.


Chiar dacă în 2013 fondurile alocate învăţământului au fost mult mai mari decât în anii trecuţi, situație fără precedent până în acest an, banii nu au fost folosiţi eficient şi elevii nu s-au putut bucura de cele mai bune condiţii la intrarea în clase. Şcolile din Deta au primit în 2013 aproape 40 de miliarde de lei ceea ce reprezintă 36 % din bugetul oraşului Deta. Fondurile alocate conform numărului de elevi, potrivit noii legi a învăţământului (Legea Funeriu), sunt transferate prin intermediul Direcţiei de Finanţe Timiş. Atunci când, în primul trimestru al anului 2013 a apărut un blocaj și au fost virați doar 170 milioane de lei, autoritatea locală a decis să intervină și să ajute.
Am remarcat că banii de la Bugetul de stat sunt puţini în primul trimestru şi am decis în Consiliul Local să mai alocăm o sumă suplimentară de aproape 1 miliard de lei tocmai pentru a ajuta unitățile de învăţământ care nu puteau efectua plăţile pentru utilităţi. Am reușit astfel să asigurăm un fond de rezervă pentru trimestrele trei și patru, iar pentru că între timp au venit și banii de la bugetul central, peste vară, școlile au avut bani suficienți pentru a realiza lucrările de igienizare, zugrăveli și alte reparații de strictă necesitate care să asigure condiții decente pentru elevii care au început școala la 16 septembrie 2013", ne-a spus primarul orașului Deta, Petru Roman. 
Din păcate, deciziile luate de directorul liceului au avut o altă orientare. A fost preferată achiziționarea de geamuri termopan pentru holurile clădirii, deși acestea nu reprezentau o urgență imediată, în defavoarea lucrărilor de igienizare. 
"Noi am alocat banii necesari și pot să spun, fără teama de a greși, că sunt bani mulți. Ne-am făcut datoria și am asigurat fondurile, dar felul în care conducerea liceului a decis să cheltuie acești bani nu mai ține de noi. Ei sunt cei care răspund de felul în care înțeleg să rezolve prioritățile școlii pe care o conduc. Conducerile de la școală sau de la grădiniță nu sunt numite de primar sau de Consiliul local. Eu am aflat cu cinci minute înainte de deschiderea anului şcolar că avem o nouă directoare adjunctă, iar directorul de la grădiniță,  chiar dacă a fost numit începând cu 1 septembrie, nu  a venit nici acum să mă caute ca să ne cunoaștem și să vedem ce nevoi are grădinița pe care o conduce, primesc de la acesta doar hârtii prin care îmi cere bani", a adăugat primarul Petru Roman. 
Directorul liceului este în funcţie din 1998 şi a trecut pe la mai multe partide (PNL, PSD, a cochetat cu PDL, o scurtă perioadă şi UNPR, iar apoi din nou la PSD, după cum a fost nevoie), şi-a găsit prieteni politici cu influență (cuscri, fini, nași sau veri) care l-au ajutat să se menţină în funcţie, însă cu toată experienţa acumulată, nu a luat decizii favorabile elevilor şi profesorilor din Deta. Primarul nu a fost consultat în legătură cu numirea directorului şi chiar dacă au existat mai multe plângeri privind managementul defectuos de la şcoală, Inspectoratul Școlar nu a luat nicio măsură.
"În 13 august am participat la ședința organizată la Consiliul Județean Timiș și am expus în fața președintelui Bojin și a inspectorului general Petroman situația de la Deta. Am solicitat prezența la Deta a inspectorului general școlar pentru a discuta problemele existente în Liceul din Deta, lucru care s-a şi întâmplat în 20 august. Atât inspectorul școlar general cât și inspectorul care răspunde de Liceul Deta mi-au confirmat, după o oră de discuţii, că sunt la curent cu toate problemele existente în unitățile școlare. La rugămintea mea de a vedea realitatea din teren, am fost refuzat motivându-se că nu este normal ca inspectorul şcolar general şi primarul oraşului Deta să viziteze liceul în lipsa directorului care era plecat din localitate. La insistențele mele mi-a promis că va reveni în perioada 10-14 septembrie pentru a analiza cum s-au remediat problemele, însă nu a mai venit", a mai spus primarul Petru Roman. 
"Era evident că școala nu va fi pregătită corespunzător pentru începutul de an școlar și eu am sesizat acest lucru încă din 14 august, când conducerea liceului a făcut o adresă în care solicita primăriei numirea unui membru în comisia de licitație pentru lucrările de reparații care urmau a fi executate. Dacă ei au înființat această comisie la jumătatea lui august era evident că nu vor reuși să finalizeze toate procedurile legale pentru a realiza efectiv aceste lucrări, toate aceste demersuri ar fi trebuit să înceapă la 1 iulie. Directorul nu a făcut acest lucru şi iată că acum a ajuns să mintă că eu nu i-am dat bani" a continuat primarul Petru Roman.
Directorul a mai spus că primarul dă bani doar la directorii numiţi politic. Afirmaţia este ciudată atâta timp cât banii din bugetul local se alocă doar şcolii, grădiniței și spitalului din oraş, cu aprobarea Consiliului Local, iar toate aceste instituții au fost ajutate la plata arieratelor pentru a nu se bloca funcționalitatea lor. În contextul în care managerul general al spitalului a ocupat postul prin concurs, iar directorii școlii și grădiniței sunt numiți de către Inspectorul școlar general, fără a fi consultată conducerea Primăriei orașului Deta sau Consiliul local, ne intrebăm care dintre aceștia au fost numiți politic. De asemenea, având în vedere că personalul nedidactic de la liceu este în număr de 20 de angajați  iar făcând o comparație cu primăria unde numărul celor care se ocupă de curățenia întregului oraș este în număr de 10 angajați, considerăm că școlile din Deta ar trebui să aibe un alt aspect. Felul în care sunt gospodăriți banii în școli este demonstrat și de faptul că toate materialele necesare lucrărilor de întreținere sunt cumpărate de la magazine cu adaos comercial, în defavoarea depozitelor care oferă aceeași marfă la prețuri mult mai mici. Am vrut să facem aceste precizări pentru o corectă informare a cetățenilor orașului Deta, iar dacă din partea Consiliului Local se pot face eforturi mai mari pentru crearea condițiilor optime pentru educație, considerăm că și directorii acestor instituții au un rol deosebit în asigurarea unui management corect și cheltuirea banului public. 

Editorial Petru Roman

Modele pentru tinerii locuitori ai orașului nostru

Am participat cu plăcere la deschiderea anului școlar deoarece în fiecare an mă bucur să îi văd pe cei mai tineri locuitori ai orașului nostru, dar și pe părinții lor și pe dascălii lor. Mă gândesc în primul rând la profesori deoarece ei sunt cei care devin modele pentru copii. În acest an am fost destul de dezamăgit după ce am observat comportamentul directorului școlii. Am văzut în curtea liceului iarba netunsă care arăta ca o pășune și m-am gândit că doar un director care este fiu de oier poate con­funda pășunea pe care pasc oile cu locul în care se joacă elevii. Îmi aduc aminte de anii trecuţi când liceul era gospodărit corect şi generaţii întregi de elevi îşi amintesc cu plăcere de frumuseţea acestei curţi. Nu cred că elevii au un model demn de urmat în persoana acestui director care a ajuns ve­detă la televiziunile naţionale în scandalul fraudării BAC-ului, sau în presă, după ce a fost prins conducând maşina sub influenţa băuturilor alcoolice. Așa cum nu cred că poate fi un exemplu bun mesajul care a fost transmis la festivitățile de deschidere în fața elevilor și părinților. S-a spus că depu­tatul Gheorghe Ciobanu a adus 4 miliarde de lei pentru școală. Dacă ar fi fost adevă­rat, aș fi fost primul care să îi mulțumească public. Am făcut acest lucru în 2009 când, printr-un amendament depus de deputa­tul, pe atunci PDL, Gheorghe Ciobanu, Spi­talul din Deta a primit de la guvernul Boc, 400 de milioane de lei vechi. Am mulțumit și în 2010 când prin amendamentele depu­se de senatorul Dorel Borza și de deputatul Gheorghe Ciobanu, au primit bani bisericile din Deta. Din păcate școlile nu au primit nici un leu, nu 4 miliarde cât s-a spus. Ba mai mult orașul Deta nu a beneficiat de alocări de fonduri de la actualul guvern, într-un clasament al colegiului 10, Deta este pe ul­timul loc, iar pe primele locuri sunt Jebelul și Moravița. M-aşfi aşteptat ca domnul de­putat să corecteze în discursul lui greşeala făcută de director şi să spună că nu a adus cele 4 miliarde de lei la şcoală. Din păcate nu a făcut-o. Dacă domnul deputat are, așa cum a spus, inima la Deta, și va dovedi acest lucru alocând fonduri pentru oraș, eu sunt primul care îi voi mulțumi public pentru acest sprijin.

Schimburi culturale între Deta și Serbia

Festivalul Internațional al Românilor din Voievodina
Pentru oamenii de cultură ai orașului nostru, sfârșitul verii a adus mai multe invitații la evenimente în cadrul cărora tradițiile și obiceiurile românești au avut ocazia să strălucească la adevărata lor valoare. Prima invitație onorată a fost la cea de-a cinzeci și treia ediție a Festivalului Internațional al Românilor din Voivodina, în localitatea Lokve din Serbia. Ca de obicei, prezența reprezentanților din Deta a fost apreciată atât de publicul prezent, cât și de gazdele festivalului, care au promis să păstreze strânse legături cu orașul nostru.

Ruga Satului la Plandiste
Reprezentanții noștrii la concursul gastronomic din Plandiste, Serbia
Un al doilea eveniment important la care Deta a fost reprezentată, s-a desfășurat la Plandiste, tot în Serbia, unde orașul nostru a dat curs invitației de a lua parte la Ruga Satului. Dimineaţa, s-a participat la slujba oficiată de un sobor de preoţi şi la tradiţionala tăiere a colacului de la Biserica Ortodoxă Sârbă din localitate, după care, a avut loc o întâlnire oficială în cadrul căreia s-a discutat despre acţiunile culturale care se vor derula până la sfârşitul anului, atât în Serbia cât și în România. În cadrul Rugii, în parcul din localitate, a fost organizat un concurs gastronomic la care au participat și două echipe din Deta, una reprezentând Asociaţia Seniorilor din Deta, formată din Spâng Cornel, Magdău Dumitru, Sculean Dorina, Potyesz Aneta şi Lungu Florica, și o a doua echipă formată din Voiculescu Tiberiu, Ianoş Ştefan şi Cacior Francisc. Într-o atmosferă plăcută cu muzică şi voie bună, la start au fost prezente trei zeci şi trei de echipe, echipa Asociației Seniorilor din Deta reușind să ocupe onorabilul loc trei pe podiumul competiției gastronomice.

Festivalului Internaţional „Toamna de aur” din Gudurita și Zilele românilor din Glogoni
Dansuri românești, cu formația noastră din Deta, la Gudurita, Serbia 
Tot cu scopul de a promova orașul și tradiția românescă, Formaţia de dansuri populare româneşti a Casei de cultură orăşeneşti Deta a participat la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Toamna de aur” din localitatea Gudurita, Serbia. Alături de alte formaţii prezente din diferite localităţi ale Serbiei, Formaţia de dansuri populare româneşti din Deta, a prezentat trei suite de dansuri populare, două din zona de munte si una din zona de câmpie a Banatului. La mijlocul lunii septembrie, aceeași formație, împreună cu Formaţia de dansuri populare sârbeşti „Sfeti Nikola” a Casei de cultură orăşeneşti Deta au atras admirația publicului la Zilele românilor din Glogoni, Serbia, eveniment cultural aflat la cea de-a doua ediție. 
Artiștii din Deta la Zilele românilor din Glogoni 
Ca de fiecare dată, prin evoluția spectaculoasă de pe scenă, membrii formațiilor noastre au reprezentat cu cinste, mândrie și onoare întreg orașul Deta. Pe lângă cele două formații de dansuri populare din Deta, peste hotare, s-a remarcat o voce românească deosebită, un talent inegalabil care vine din zona Olteniei, și anume, cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară, Daniela Ploia, care prin cântecele bine alese, i-a făcut pe cei prezenți să trăiască plăcutul fior al dragostei față de neamul românesc.

„Toate deplasările pentru activitățile culturale, cu toţi cei implicaţi, nu ar fi fost posibile fără sprijinul conducerii Primăriei oraşului Deta și fără sprijinul domnului primar Petru Roman, care a pus bazele şi a sprijinit tot ceea ce înseamnă mișcare culturală în oraşul Deta” a spus Ovidiu Ivancea, director al Casei de cultură  orăşenească Deta. S.M.

RUGA SÂRBEASCĂ LA DETA

Duminică, 15 septembrie, Biserica Ortodoxă Sârbă din Deta a sărbătorit Soborul Sfinţiilor Sârbi și hramul sfântului lăcaș.


Evenimentul a început de dimineață, cu liturghia oficiată de preotul paroh Ljubodrag Boghicevici alături de oaspeţii săi, preoţii din comunele Denta şi Becicherecul Mic, iar spre seară, la ora 17:00,  a urmat slujba de vecernie în cadrul căreia s-a tăiat colacul, o tradiţie veche păstrată din strămoşi. Anul acesta, naşii rugii sârbești au fost chiar gazdele, şi anume Biserica Ortodoxă Sârbă. Așa cum spune tradiţia, trandafirul din mijlocul colacului trebuie predat mai departe, pentru ca obiceiul să fie păstrat, astfel că, simbolul evenimentului a fost preluat de Uniunea Sârbilor din Deta, aceştia fiind naşii rugii în anul care urmează.

La iniţiativa şi cu sprijinul Primăriei oraşului Deta şi a Uniunii Sârbilor din România, anul acesta, a fost readus la viață balul tradiţional sârbesc, un obicei important pentru sârbii din Deta. Iar ca la orice mare sărbătoare, nu au lipsit oaspeţii, printre cei mai importanți invitați numărându-se ansamblul „Sveti Sava” şi tamburaşii „Batinii Beciarii” din Sânnicolau Mare, alături de ansamblul sârbesc al oraşului nostru „Sveti Nikola”, care nu s-au sfiit să întindă tradiţionalul „kolo” chiar în faţa bisericii, după care, în parada portului popular, s-au îndreptat spre scena parcului din Deta unde au susținut un spectacol de zile mari. Cei mai tineri membri ai ansamblului sârbesc din orașul nostru, o grupă de preșcolari sârbi, au constituit deliciul publicului chiar în deschiderea spectacolului, bucurându-se de un mare succes în rândul celor prezenți, chiar dacă a fost prima lor apariție pe scenă. Alături de publiculul numeros, la eveniment au participat primarul oraşului nostru, domnul Petru Roman şi preşedintele Uniunii Sârbilor din România, domnul Ognean Krstici. Petrecerea s-a terminat abia aproape de miezul nopții, după ce toți participanții au dansat și s-au bucurat la tradiționalul bal sârbesc, pe muzica orchestrei acompaniate de acordeonistul Berislav Peici.

Prin evenimentul desfăşurat anul acesta, cu siguranţă s-a redeschis o nouă pagină în istoria culturii comunităţi sârbe, dar şi a oraşului nostru, lucru pentru care doresc să mulţumesc din suflet organizatorilor şi tuturor celor care au fost prezenţi la eveniment. Diana Tătărușanu.

Știri din sănătate

  • Începând cu luna octombrie 2013, Spitalul orășenesc Deta și pacienții care beneficiază de servicii medicale în orașul nostru, se vor bucura de colaborarea domnului doctor Vasile Cucui, reputat medic chirurg de la Spitalul Militar Timișoara, cadru medical cu o vastă experiență în domeniu. Tot în această lună, în premieră pentru spitalul din orașul nostru, vor putea fi efectuate intervenții chirurgicale laparoscopice. 
  • Joi, 3 octombrie 2013, începând cu ora 9 dimineața, va avea loc o nouă sesiune de consultații medicale oftalmologice gratuite la Spitalul orășenesc Deta.
  •  Conducerea Spitalului Deta multumește firmei Peter Haus din Deta și domnului Peter Hausler pentru donația constând într-un aparat de aer condiționat care va fi amplasat în unitatea de Primiri Urgențe Chirurgie. Inițiativa este apreciată de cadrele medicale și va fi extrem de utilă viitorilor pacienți. 

Activitatea Asociației Seniorilor din Deta


Balul Seniorilor din Deta
În 2013, Asociaţia Seniorilor din Deta are în derulare proiectul „Şi noi suntem activi” prin care sunt organizate conform unui calendar bine stabilit, mai multe activităţi precum excursii în ţară şi străinătate, concursuri de şah şi table, concurs de gătit „Ceaunul şi grătarul”, sprijinirea unor membrii ai asociaţiei și a unor persoane nevoiaşe, alături de organizarea a două baluri ale seniorilor. În acest context, în data de 24 august, s-a desfășurat Balul seniorilor, primul din acest an, cel de-al doilea urmând a avea loc în luna octombrie, de Ziua Pensionarilor. 

Balul a fost organizat la sala multifuncţională din parcul oraşului și s-a bucurat de participarea a 227 dintre membrii asociaţiei. Seniorii au apreciat atmosfera de sărbătoare și s-au distrat pe o muzică deosebită, care a mulțumit gusturile tutor celor prezenți, demonstrând astfel că vârsta nu contează atunci când ai spiritul tânăr. Doresc să aduc mulţumiri d-lui primar Roman Petru, d-lui viceprimar Şămanţu Gerhart pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment, firmei S.C. INDROM S.R.L care a asigurat cateringul şi firmei S.C. StyleDj S.R.L pentru muzica de calitate, adaptată vârstei participanţilor. Alexandru Voiculescu, Preşedinte Asociaţia Seniorilor din Deta.
***
Felicitări echipei de seniori bucătari!
Asociaţia Seniorilor din Deta felicită echipa formată din Magdău Dumitru, Spâng Cornel, Lungu Florica, Sculean Dorina şi Potiesz Aneta, care prin participarea la concursul de gătit tocăniţă din localitatea Plandiste, Serbia, a reuşit să impresioneze juriul extrem de titrat și să obţină locul III pe podiumul premianților. Echipa noastre câștigătoare a primit din partea organizatorilor o plachetă care atestă locul ocupat pe podium şi un ceaun cu care să ducă mai departe tradiţiile gastronomice în concursurile care vor urma.
***
Acțiuni viitoare ale Asociației Seniorilor din Deta

Cu ocazia organizării viitoarelor activităţi din cadrul proiectului „Şi noi suntem activi”, atât locuitorii oraşului cât și pensionarii, vor fi informați asupra acțiunilor desfăşurate de Asociația Seniorilor din Deta. Totodată, pensionarii din oraş care nu sunt membrii asociaţiei, sunt așteptați să se înscrie în această formă de organizare pentru a deveni seniori activi şi pentru a putea participa la acţiuni de calitate.

ANSAMBLUL SÂRBESC SVETI NIKOLA, ÎN CANTONAMENT LA DUNĂRE

După ce în luna iunie grupa mică a ansamblului sârbesc Sveti Nikola din Deta a deschis tabăra de obiceiuri, tradiţii şi folclor de la Baziaş, organizată de Uniunea Sârbilor din România, a urmat rândul grupei mari să viziteze localitatea Baziaş şi clisura Dunării, cazarea fiind asigurată la sediul Uniunii Sârbilor din Baziaş „Sfântul Sava”.


Timp de o săptămână, 15 membrii ai ansamblului au repetat coregrafiile şi noii paşi în regim de cantonament, pregătindu-se astfel pentru raspunde tuturor invitațiilor de a participa la spectacole, invitații care s-au dovedit a fi extrem de numeroase în această toamnă. În plus, dansatorii au făcut cunoştinţă cu noi tradiţii şi obiceiuri legate de folclorul sârbesc prin vizionarea de reportaje, filmuleţe, precum şi spectacole, de la care au învăţat prezenţa scenică și regulile unui spectacol cultural.


Cantonamentul tinerilor artiști din Deta a fost înfrumuseţat de jocurile pe echipe, de drumeţiile parcurse, de plimbările pe lângă malul Dunării, dar şi de prieteniile pe care le-au legat cu membrii ansamblului „Stenca” din localitatea Liubcova, colegii lor de sejur. Astfel de activități care îmbină cantonamentul cu jocul, îi încurajează pe tineri să meargă mai departe pe drumul lor dedicat folclorului și îi ajută să se apropie de profesionalism. Timpul petrecut împreună contribuie la omogenizarea ansamblului şi a grupului în general, tinerii ajungând să se cunoască și să muncească mai bine. Diana Tătăruşanu.

Primăria orașului Deta vă informează

Primăria orașului Deta anunță finalizarea următoarelor lucrări:
·         Trotuarele de pavele de pe str. Avram Iancu, pe partea dreaptă, de la colţul cu str. Înfrăţirii până la str. Târgul Mare, pe o lungime de 542 m (1.084 mp). Valoarea lucrării a fost de 102.400 lei;
·         Trotuarele de pavele de pe str. Târgul Mare, de la str. Avram Iancu până la str. Victoriei, pe o lungime de 190 m (304 mp). Valoarea lucrării a fost de 22.553 lei;
·         Trotuarele de pavele la blocurile A.N.L, str. Orhideelor, pe o lungime de 117 m (186 mp). Valoarea lucrării a fost de 13.821 lei;
·         Reparaţii şi amenajarea vestiarelor aferente terenului de fotbal, lucrări în valoare de  49.029 lei.

Pe lângă proiectele deja finalizate, Primăria orașului Deta a alocat fonduri și desfăsoară în continuare, următoarele lucrări:
·         Modernizarea străzii Elena Ghenescu, cu asfalt, pe o lungime de 194 m (suprafaţa de 1930 mp), lăţime carosabil 5 m, cu amenajarea a 18 locuri parcare;
·         Realizarea canalelor de scurgere ape pluviale pe str. Victor Babeş, pe o lungime de 585 m, cu o suprafaţă de 750 mp, 29 de podeţe şi o valoare a lucrării de 95.328 lei;

·         Realizarea bazinului descoperit de înot, din cadrul Ştrandului Termal Deta, cu lungimea de 25 m, lăţime de 12,5 m și suprafaţa de 322mp. Valoarea lucrării este de 527.644 lei.

Primăria oraşului Deta urează casă de piatră proaspeţilor căsătoriţi:

·         SCHEIN SEBASTIAN-CLAUDIU şi IACOB DOINA, căsătoriţi la data de 9 august 2013
·         BALOTĂ CRISTIAN-AURELIAN şi MORARU LARISA-LILIANA, căsătoriţi la data de 11 august 2013
·         RADU PETRU şi CRISTEA LUMINIŢA, căsătoriţi la data de 16 august 2013
·         VUCAN SORIN-LUCIAN şi FLOARE DELIANA-SIMONA, căsătoriţi la data de 17 august 2013
·         SCHEIN DEIAN şi STANCIU ALISA-HERMINA, căsătoriţi la data de 17 august 2013
·         MACOTA IONUT-CRISTIAN şi DEMIAN LUCICA-LOREDANA, căsătoriţi la data de 17 august 2013
·         DRĂGAN MIHAI-IOSIF şi CHIRILĂ VASILICA-LILIANA, căsătoriţi la data de 31 august 2013
· VARVARUC IONUŢ-VASILE şi LAMBRINO ISABELLA-ILONA, căsătoriţi la data de 14 septembrie 2013.

Dumnezeu să îi odihnească în pace!

·         POPOVICI IOAN, 54 ani, decedat la data de 16 august 2013
·         FEJOS VICTORIA, 83 ani, decedată la data de 6 septembrie 2013
·         TOADER ECATERINA, 68 ani, decedată la data de 7 septembrie 2013
·         PERICI-BACHICI GHEORGHE, 74 ani, decedat la data de 8 septembrie 2013.
Primăria oraşului Deta transmite familiilor îndoliate, sincere condoleanţe!

Lucrări finalizate

Primăria Deta continuă lucrările la cele mai importante obiective edilitare din oraş. 
Chiar dacă fondurile reprezintă o permanentă problemă, conducerea Primăriei a găsit soluţii pentru finanţarea acestor investiții atât de importante pentru orașul nostru. Recent s-au încheiat  lucrările de amenajare a locului de joacă din parcul  oraşului, care au constat în amplasarea unui complex de joacă, cu căsuţă, leagăn, balansoar și bârnă, alături de realizarea trotuarelor de acces în suprafaţă de 306 metri pătraţi. Valoarea investiţiei se ridică la 126.000 lei. Pentru a asigura siguranţa copiilor care se vor juca aici, locul de joacă este supravegheat de un număr de 4 camere video. 

De asemenea s-au terminat lucrările de reamenajare a trotuarelor pe strada Unirii, pe ambele părţi ale străzii, în suprafaţă de 1.135 metri pătraţi. Valoarea totală a acestei lucrări a fost de 107.212 lei.

Noi provocări pentru sportul din oraşul Deta

Odată cu încheierea anului competiţional 2012-2013, la iniţiativa primarului oraşului Deta, s-a luat hotărârea de a se înfiinţa o nouă Asociaţie Sportivă. Astfel că, în luna iunie, în şedinţa extraordinară, Consiliul Local a aprobat asocierea oraşului Deta, reprezentat prin Rus Radu, a Liceului Tehnologic “Sfântul Nicolae” Deta reprezentat prin prof. Telbisz Radu şi a cetăţeanului Beleuţ Ovidiu, în vederea constituirii Asociaţiei Sportive Orăşeneşti Deta (A.S.O. Deta). Cei trei reprezentanți vor forma şi consiliul director în următoarea structură: Rus Radu Victor – preşedinte, Telbisz Radu – vicepreşedinte și Beleuţ Ovidiu – membru. În momentul de faţă, A.S.O. Deta este structurată pe trei ramuri de activitate:
1.      FOTBAL – echipa oraşului Deta şi cea din satul Opatiţa;
2.      HANDBAL – echipa oraşului coordonată de prof. Szabo Francisc;
3.      KICKBOX – coordonator Pantiş Dănuţ ;


Dacă la handbal şi kickbox lucrurile se desfăşoară într-un curs normal, probleme majore întâmpinăm la fotbal. Chiar dacă statisticile şi tradiţia demonstrează că echipa de fotbal a oraşului a activat cea mai mare parte în divizia D a judeţului Timiş, acolo unde de fapt îi este şi locul, în acest an, competiţia acerbă şi exigenţele acestei divizii au făcut ca echipa oraşului să retrogradeze la finalul sezonului în campionatul judeţean. În acest sens, conducerea A.S.O. Deta a luat hotărârea de a continua în acest campionat judeţean, având ca prioritate formarea unei echipe tinere, cu jucători din oraşul Deta şi împrejurimi. 

Echipa va fi condusă din postura de antrenor de către Olah Imre, acesta cunoscând foarte bine lotul de jucători, lucrând în trecut cu cea mai mare parte dintre aceştia. De asemenea, echipa de fotbal din Opatiţa va continua în campionatul Promoţie, având în lot atât jucători cu experienţă cât şi tineri dornici de afirmare. 

Prioritatea nr 1 a Asociaţiei Sportive este atragerea tinerilor care doresc să practice unul din cele trei sporturi. S-au făcut şi facem eforturi în continuare pentru a pune la dispoziţia jucătorilor absolut tot ceea ce le este necesar pentru a-şi putea desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.
Suntem la început de drum, şi orice început este mai dificil, însă eu cred şi am convingerea că suntem pe drumul cel bun. Avem sprijinul Primăriei, al Consiliului Local, al Liceului Tehnologic “Sfântul Nicolae”, precum şi al mai multor oameni de afaceri din oraş. Avem de asemenea specialişti cu o foarte bună pregătire în domeniu, care se ocupă de pregătirea sportivilor, şi asta ne dă dreptul să sperăm că, într-o bună zi, echipa de fotbal să revină acolo unde îi este locul, tinerele handbaliste să ajungă campioane judeţene, iar băieţii de la kickbox să câştige medalii la campionatele judeţene şi, de ce nu, la cele naţionale. 

Am înscris şi o echipă de copii în campionatul judeţean de juniori, la grupa de vârstă 13-14 ani, antrenor Ioan Roşu şi asta pentru că, doar cine se gândeşte la copiii de astăzi, poate spera la performanţa tinerilor de mâine.Este un drum lung dar te duce la înălţimi nemaiîntâlnite spunea Seneca despre sport. Acest mesaj îl transmit şi eu tinerilor sportivi. Să aibă răbdare, încredere, pasiune pentru ceea ce fac şi cu siguranţă rezultatele nu vor întârzia să apară. Radu Telbisz, vicepresedinte A.S.O. Deta.

Editorial Petru Roman

Angajator şi angajaţi

Am avut bucuria recent să fiu invitat de către compania Prevent la Ziua Angajatului. Am răspuns cu plăcere acestei invitaţii deoarece m-am bucurat să văd că o importantă companie din oraş este preocupată nu doar de profit şi de eficienţa angajţilor ci şi de a le oferi oamenilor momente plăcute de destindere şi distracţie. Din acest tip de evenimente toată lumea câştigă. Angajaţii se distrează şi se bucură de câteva momente de relaxare, iar angajatorul beneficiază de acest lucru pentru că oamenii devin mai eficienţi şi lucrează mult mai bine în zilele următoare. Avem iată încă o dovadă că oraşul nostru este pe calea cea bună. Sunt convins că investitorii de la Prevent au găsit la noi oameni muncitori şi in egală măsură, cred că locuitorii din Deta si din zonă au găsit în conducerea de la Prevent un angajator serios, preocupat de problemele angajaţilor. Avem nevoie de aceşti investitori care oferă locuri de muncă, aşa cum şi ei au nevoie de forţă de muncă pregătită, serioasă şi muncitoare aşă cum le oferă oraşul Deta. De aceea atragerea şi apoi păstrarea acestor investiţii la Deta a fost şi rămâne pentru mine o preocupare permanentă şi prioritară. 

Maghiarii din Deta s-au remarcat la Ruga catolică

În Deta, prima capelă a catolicilor a fost ridicată în anul 1735, iar 33 de ani mai târziu, datorită creşterii numărului credincioşilor s-a construit o biserică cu acoperiş de şindrilă. După 110 ani, în 1887, sub conducerea lui Iung Iozsef, a luat fiinţă „Uniunea pentru construirea bisericii” care, în 1898, a pus piatra de temelie a noii Biserici Romano-Catolice, sfinţite ulterior, în anul 1900, cu hramul Sfintei Ana. În viaţa unei comunităţi creştine, sărbătorirea hramului bisericii locale este un moment cu adevărat deosebit și important, iar Primăria şi Consiliul local al oraşului Deta au înteles lucru și au organizat mult aşteptata Rugă Catolică, ediţia 2013. Evenimentul care a reunit catolici de toate etniile, a avut loc pe scena din parcul oraşului unde buna dispoziţie a fost asigurată de cunoscuta formaţie Aszinkron 4+2, iar Ansamblul de dansuri populare maghiare „Margaretta” al Casei de cultură a oraşului Deta, cu o ţinută impecabilă şi o coregrafie nouă, a prezentat un program artistic care a stârnit admirația întregului public, indiferent de etnie. Klara Stanciu.

Bulgarii din Deta au sărbătorit Ziua Sfintei Ana

La fel ca în fiecare an, pe 26 iulie, bulgarii care trăiesc în oraşul Deta au serbat Ziua Sfintei Ana, sărbătoare care este şi hramul Bisericii Catolice din Deta, celebrate în cadrul Rugii Catolice organizate de către Primăria orașului nostru. Alături de reprezentanții etniilor române și maghiare, la ceremonia religioasă au participat credincioşi bulgari din Deta împreună cu copiii lor care s-au arătat nerăbdători să se îmbrace portul popular. Dintre preoţi, la slujbă a luat parte şi părintele bulgar Miti Salman care a predicat în limba bulgară. Pentru credincioșii bulgari, ceremonia religioasă din cadrul Rugii Catolice s-a încheiat cu o invitație la Casa Bulgară din Deta, iar în ziua următoare, sărbătoarea Sfintei Ana a continuat cu o cină festivă și un bal, înainte de care Ansamblul de dansuri bulgăreşti „Vince” Deta i-a încântat pe cei prezenți cu o minunată suită de dansuri bulgăreşti. La eveniment au participat primarul orașului, Petru Roman, alături de preşedinţi de filiale a U.B.B şi cetăţeni de etnie bulgară din oraş. Ioan Boboiciov, Preşedintele Filialei Deta a U.B.B.

Sfinţirea Crucii ridicate de comunitatea bulgară

2013 este anul credinţei pentru comunitatea romano-catolică din Deta. La mijlocul lunii iulie, comunitatea bulgară din oraşul nostru a ridicat o cruce la ieşire din oraş, spre localitatea Denta. Aceasta a fost sfinţită de monseniorul Gjuka Augustinov împreună cu părintele Lokodi Attila. La ceremonia religioasă au luat parte deputatul U.B.B, Nikola Mirkovici, primarul oraşului Deta, Petru Roman, alături de Ştefan Velciov, Karol-Matei Ivanciov și mai multe persoane cu funcţii de conducere ai U.B.B, preşedinţi de filiale ai U.B.B din Deta, Denta, Timişoara, Sânnicolaul Mare, precum şi o parte a credincioşilor bulgari din oraş. Pe cruce este încrustată inscripţia în limbă bulgară „Lăudat fie Isus”, iar mai jos, stă inscripţia în limba latină IN HOC SIGNO VINCES, însemnând „Prin acest semn vei învinge”. Ioan Boboiciov Preşedintele Filialei Deta a U.B.B.

Un nou proiect, o nouă colaborare româno-sârbă

Liceul Tehnologic "Sfântul Nicolae" Deta, prin info-centrul de informare şi consiliere pentru prevenirea fenomenului de delicvenţă juvenilă, este angrenat în proiectul "Youth Essentials! Împreună vom combate violenţa!", proiect care se derulează în perioada 13 octombrie 2012 - 12 aprilie 2014. Un prim set de activităţi s-a derulat în perioada 18 iunie 2013 - 21 iunie 2013, în localitatea Băile Herculane, activitate la care au participat din partea liceului nostru, prof. Galamboş Lenuţa, iar din partea Poliţiei oraşului Deta, Neda Daniel, şi a constat într-un schimb de experienţă între poliţie şi 10 info-centre din județul Timiş, alături de alte 4 din Serbia - Ada. Fiecare info-centru din judeţ şi-a prezentat activitatea din perioada 2007-2013. Al doilea set de activităţi a avut loc în perioada 22 iulie - 28 iulie 2013, tot în localitatea Băile Herculane, printr-o tabără la care au participat câte 2 elevi de la fiecare info-centru şi profesorul coordonator. Liceul nostru a fost reprezentat de elevii Radu Adrian și Nedelea Alice. La ambele activităţi, reprezentanţii info-centrului de la liceul nostru s-au prezentat la cel mai înalt nivel, activitatea lor fiind apreciată de managerul de proiect Daniela Simion de la Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany. Următoarea activitate se va desfăşura în perioada 19 august - 25 august în localitatea Ada din Serbia. Prof. Galamboș Lenuța.